Ziua Armatei Române, marcată printr-o ceremonie militară și religioasă la Piatra-Neamț

0

În Piaţa Ştefan cel Mare din Piata-Neamț a fost sărbătorită Ziua Armatei Române, marcată anual la data de 25 octombrie.

La ceremonie au luat parte militari în retragere, reprezentanţi ai autorităţilor locale, președintele Consiliului Județean, Ionel Arsene, prefectul Daniela Soroceanu și primarul municipiului Piatra-Neamț, Dragoş Chitic.

Și în acest an a putut fi remarcată prezența grupurilor de copii, mai mari sau mai mici, însoțiți de cadrele didactice, care au ținut să celebreze această zi alături de Batalionul 634 Infanterie „Petrodava”.
Evenimentul a debutat cu salutarea Drapelului de Luptă al Batalionului 634 de către prefectul județului Neamț, continuând cu intonarea imnului național al României și cu oficierea slujbei religioase de pomenire a celor care s-au jertfit pentru patrie și neam.
Au urmat luările de cuvânt ale edililor, care au punctat semnificația deosebită a acestei zile. Evenimentul s-a încheiat cu defilarea drapelului de luptă.

Militarii Batalionului 634 Infanterie „Petrodava” Piatra-Neamţ şi ai Centrului Militar Judeţean Neamţ, au organizat în perioada 21-25 octombrie, cu ocazia Zilei Armatei Române, mai multe activităţi, venind astfel în întâmpinarea nevoii de cunoaştere, în special de către tânăra generaţie, a instituţiei militare, promovarea imaginii Armatei României şi a carierei militare. Detalii aici. 

  • Ziua Armatei României a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959. 25 octombrie 1944 semnifică data eliberării totale a teritoriului național de sub ocupație hortysto-fascistă. Ultima localitate românească eliberată de sub ocupaţie străină fiind oraşul Carei.  Ziua Armate Române a fost marcată pentru prima data la 2 octombrie 1951, iar din anul 1959 a fost stabilită ca zi aniversară ziua de 25 octombrie.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate