Zilele Medicale Nemțene 2026, în perioada 8–9 octombrie, la Piatra-Neamț
Colegiul Medicilor Neamț organizează, în perioada 8–9 octombrie 2026, o nouă ediție a conferinței „Zilele Medicale Nemțene”, eveniment care se va desfășura, în format fizic, la Hotel Central Plaza din Piatra-Neamț.
Manifestarea își propune să reunească profesioniști din domeniul medical într-un cadru dedicat excelenței profesionale, dialogului interdisciplinar și schimbului de experiență. Programul științific va cuprinde teme de actualitate, perspective clinice moderne, sesiuni interactive și prezentări de caz, oferindu-le participanților acces la informații relevante pentru practica medicală contemporană.
Organizatorii își doresc ca evenimentul să reprezinte atât o oportunitate de dezvoltare profesională, cât și un spațiu de întâlnire și colaborare pentru membrii comunității medicale.
Președintele de onoare al conferinței este prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, iar președintele conferinței este dr. Tudor Sălăvăstru, președintele Colegiului Medicilor Neamț și medic șef secție Obstetrică-Ginecologie.
Evenimentul va fi creditat de Colegiul Medicilor din România și de Ordinul Asistenților Medicali, potrivit informațiilor transmise de organizatori.
Înscrierile și informațiile suplimentare sunt disponibile pe site-ul evenimentului, la adresa medcongresses.eventsair.com/zilele-medicale-nemtene-2026.

