Zilele Matei Vișniec la Piatra Neamț

0

Cea de-a treia ediție a „Zilelor Matei Vișniec„, i-a reunit în Sala Cupola a Bibliotecii Judeţene GT Kirileanu din Piatra Neamț, la orele 11:30, pe renumitul poet și dramaturg român, activ în acest moment la Radio France Internationale din Franța, Matei Vișniec, alături de actorul Constantin Chiriac, fondatorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și managerul proiectului “Sibiu – Capitală Culturală Europeană” și scriitoarea, eseista și traducătoarea Carmen Veronica Steiciuc, organizatoarea evenimentului cultural.

În cadrul întâlnirii de astăzi, Constantin Chiriac, directorul Teatrului Radu Stanca din Sibiu, prof. univ. la 16 renumite universități din întreaga lume și actorul a cărui teză de doctorat a avut ca temă modalitățile de recitare și transmitere a mesajului unei poezii, a susținut un recital extraordinar intitulat „Domnule şi frate Eminescu” în care a prezentat un dialog între cele două mari personalități, Eminescu și Creangă, care au avut la bază un colaj de versuri semnate de Eminescu și corespondența lui Creangă.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate