Zilele Clasei de Actorie, 13-14 februarie 2017

0

Clasa de actorie a Şcolii Populare de Arte Piatra-Neamţ pregăteşte prima întâlnire cu publicul său.
Elevii îndrumaţi de actriţa Maria Hibovski au intrat în linie dreaptă în ceea ce priveşte repetiţiile pentru două piese pe care urmează să le joace pentru colegii lor din şcolile din Piatra-Neamţ. Una dintre ele este „Cântecul prieteniei”, după „Muzicanţii din Bremen”, un basm al fraţilor Jacob şi Wilhelm Grimm. Printre copiii care apar în distribuţie sunt şi elevi ai claselor I de la Şcoala nr. 6 „Daniela Cuciuc” (învăţătoare Liliana Filipov şi Carmen Nohai). Cealaltă piesă se numeşte „Clovnul salvator”, după „Oraşul fără iubire”, de Lev Ustinov.
La ambele piese punerea în scenă i se datorează actriţei Maria Hibovski.
Prima ocazie de a vedea munca copiilor cu vârste între şase şi cincisprezece ani care activează la cursul de actorie al Şcolii Populare de Arte Piatra-Neamţ va fi luni, 13 februarie, când, de la ora 11:00 şi apoi de la ora 12:00, la sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ, sunt invitaţi, ca spectatori, elevii Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca” şi Şcoala gimnazială nr. 11, ambele din Piatra-Neamţ.
Spectacolul va fi repetat a doua zi, la Taşca, pe scena Căminului Cultural din localitate (începând cu ora 12:00), pentru elevii întregii comune.
Întregul eveniment va fi inclus în cadrul Zilele Clasei de Actorie.

16473391_780044505487751_5064668595175581231_n

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate