Wild Bear Trophy 2015 Piatra Neamţ, a doua etapă din Campionatul Naţional de Off Road

0

CORP (Club Off Road Piatra Neamţ) organizează umăr la umăr cu partenerii Club Kamikaze Off Road Team „WILD BEAR TROPHY”, a doua etapă din Campionatul Naţional de Off Road.
Concursul va avea loc în perioada 28 – 31 mai şi va fi organizat sub egida FRAS (Federaţia Română de Automobilism Sportiv) şi CNOR (Comisia Naţională de Off Road).

Wild Bear
Cele două echipe organizatorice. CORP şi Club Kamikaze sunt singurele care în 2014 au reuşit să planifice o etapă naţională de off road care a primit nota 10.
În acest an se abordează un nou format şi noutăţi precum clasa Hobby, traseu în format nou compus din câte două probe speciale pe zi pentru fiecare clasă şi un concurs foto offroad.
Cei prezenţi, deopotrivă participanţii şi spectatorii se vor bucura de un adevărat spectacol al motoarelor puternice, atmosferă plăcută şi trasee în cadrul cărora offroaderii îşi vor pune abilităţile dobândite în ultimii ani la încercare.
Evenimentul se va desfăşura pe teritoriul judeţului Neamţ, în zona oraşului Piatra Neamţ, iar secretariatul şi parcul tehnic se vor afla în Ştrandul Piatra Neamţ.
Programul este organizat pe parcursul a patru zile. În prima zi vor sosi concurenţi din toată ţara, urmând înscrierea acestora, verificarea tehnică şi cazarea. Fiecare dintre următoarele trei zile va debuta cu o şedinţă tehnică, urmată de startul în traseu. Ultima zi, 31.05.2015 este deosebită prin deplasarea către zona de trial, unde se desfăşoară proba „Superspeciala”. Duminică la ora 15:00 cei mai buni offroaderi din România vor fi premiaţi în cadrul festivităţii de premiere.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate