Vor să ne oblige să purtăm măști de tip FFP2

0

Se discută în aceste momente la Guvernul României să se impună obligativitatea de a purta măști de tip ffp 2. Justificarea pentru această nouă regulă este creșterea numărului de infectări și venirea valului 5 al pandemiei.

În realitate, la cât de săraci sunt oamenii din România, orice mască ar impune guvernul, românii o vor purta în permanență, chiar dacă se știe faptul că aceeași mască nu va mai fi eficientă după prima utilizare.

Cei din Guvernul României, în loc să facă o campanie de educație sanitară și să le facă recomandări românilor în legătură cu măștile și cu frecvența la care ar trebui schimbate, impun reguli care trebuiesc respectate cu strictețe, dar nu vor avea nici un efect atâta timp cât omul va purta aceeași mască zi de zi.

Cel mai probabil este vorba de o afacere a băieților deștepți, care pregătesc un import masiv de astfel de măști. Dacă avem sau nu dreptate veți vedea cu toții după impunerea aceste reguli.

Dacă numărul de infectări va fi în scădere, înseamnă că da, a fost una eficientă. Dar dacă pandemia își face de cap în continuare si va crește numărul de infectări, înseamnă că această măsură este una care favorizează economic pe cineva si e la fel de eficienta ca plimbatul oamenilor cu izoleta.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate