VIDEOREPORTAJ // ANCHETĂ: Din culisele cerșetoriei la Piatra-Neamț

1

Piatra-Neamț este un oraș relativ liniștit din punctulde vedere al cerșetoriei, dacă e să ne comparăm cu celelalte orașe din România. Cu toate acestea, cerșetoria capătă uneori aspecte deranjante atunci când unii cerșetori de meserie devin insistenți și chiar te simți agresat de ei.

După ce am stat de vorbă cu mulți dintre cerșetori, la unii am mers și în spațiile unde locuiesc, după ce am vorbit și cu autoritățile și după ce am aflat și cum funcționează acest fenomen, considerăm că suntem în măsură să emitem o opinie corect ancorată în realitate.

Cerșetorii din Piatra-Neamț se împart în trei categorii.

  1. De profesie. Cei care, puțin mai inteligenți decât restul, au descoperit că veniturile provenite dintr-o activitate ”profesionistă” de cerșetorie depășesc cu mult un salariu obținut din muncă cinstită. Aceștia câștigă în medie echivalentul a 1.000 euro pe lună și își atrag ”victimele” prin atitudine. Folosesc copii care de regulă cer mâncare, curăță zăpadă, adună gunoaie, saluta respectuos și nu cer direct, ci ”stimulează” mila cetățenilor.
  2. De nevoie. Cei care nu își pot asigura mâncarea, în special băutura sau alte vicii, prin muncă și apelează la mila oamenilor. Aceștia sunt de regulă cei agresivi și foarte insistenți. Majoritatea au și probleme psihice, deci un grup greu de controlat și asistat social.
  3. Din disperare. Cei care au ajuns efectiv să nu mai aibă din ce să trăiască și au nevoi adevărate (mâncare pentru copii, medicamente etc.) pe care nu le pot rezolva din veniturile proprii.

Fiecare categorie de cerșetori ar trebui să fie în atenția unei instituții. Cei care o fac ca profesie ar trebui extrași din societate pentru că ce fac ei e un fel de escrocherie, stimulând mila cetățenilor pe baza unui plan bine conceput în scopul de a obține foloase necuvenite cu mult peste nevoile de trai decent ale unui om normal.
Cei cu probleme psihice ar trebui, de asemenea, ”culeși” de pe străzi și duși în unități specializate, iar cei care cerșesc din disperare ar trebui să facă obiectul muncii instituțiilor care se ocupă de asistența socială.

Problema principală este lipsa de personal la nivelul instituțiilor care se ocupă de asistență socială. Nimeni nu are timp sau sarcină de serviciu să umble pe străzi să identifice persoane aflate în nevoi reale și să le ajute. Ajutorul vine tot de la comunitate care are resurse umane dispuse să ajute prin persoane fizice direct sau prin diverse ONG-uri.

Locul unde ar trebui instituțiile nemțene să își concentreze atenția este zona de cerșetori minori care în marea lor parte sunt folosiți și exploatați de majori, iar majoritatea copiilor care cerșesc acum, cresc și ajung să comită diverse infracțiuni.

Idei de rezolvare a problemelor oamenilor care cerșesc din disperare sunt. Mai trebuie să avem și politicieni care să înțeleagă fenomenul dincolo de ce li se livrează ca adevăr absolut de la instituțiile de asistență socială și mai avem nevoie de instituții de asistență socială care să aibă personal cu care să funcționeze, că nu se va putea face nimic cu 20 de copii de la Girov care vin la cerșit la Piatra-Neamț dacă la Girov e un singur asistent social care 90% din timp e ocupat cu făcut hârtii peste hârtii.

Sfatul nostru este să nu oferiți bani cerșetorilor pe care nu-i cunoașteți. Dacă vreți să ajutați un om amărât, luați datele lui de contact sau aflați exact unde poate fi găsit și cereți instituțiilor abilitate să îl ajute, contactați un ONG specializat sau anunțați-ne și facem noi aceste demersuri.

Dacă vreodată chiar vă simțiți dornici să ajutați un om aflat în nevoi, credeți-mă pe cuvânt, 10 minute de stat de vorbă cu un astfel de om valorează pentru el mai mult decât dacă i-ați fi dat 100 de lei. Să vă mai spun ce se vede în privirea unui bătrân singur pe lume și sărac dacă îl invitați să mănânce cu voi și stați la masă cu el? Ați trăit degeaba dacă nu ați făcut asta măcar o dată….

Vizionați următorul materiale video și trageți singuri propriile concluzii.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Nelu spune

    Acum Obiectiv privind și analizând lucrurile , Statul Roman e. Primul care cerșește și asta Nu de azi ,ieri ori că sunt Unii ori alții pe la conducerea , fruntea țării ,ci de niste ani buni , când tot te împrumuți de bani , lichidități pe la toate băncile și piețele de capital , Acceptând condițiile impuse , tot un Cerșetor ești ori te considera cei de la care te împrumuți , Vrei sa schimbi Regulile NU se poate TATI , cad anumite burse , creste cursul , devine moneda slabă după ce a fost pe ascendent , etc, Ce. Business este înfloritor și răspândit în RO după Bănci ,ca PUB , filiale ? I F N , Amaneturile , La care Multi dintre noi ,apelam in unele cazuri, situații , Cu toate condițiile lor și Dobânda , mai mare decât a băncilor în cele mai multe cazuri , Dar că sa Nu Cerșim la cunoscuți , Fam, Cerșim la Ei , Multi ori sa zica , Că Nu , Ce Domle ,am luat Azi și mâine , poimâine i am dat înapoi , OK , cazuri mai rare , Dar și așa , Tot in Condițiile impuse de Creditor , I F N ori Amanetar , Pentru că Tu te ai dus la Ei , Ai avut Nevoie , Nu vice versa , O altfel de Cerșeală da Ptr oameni mai de Soi , Chiar o Cămătărie. AUTORIZATA BNR , Chiar dacă. IFN e o instituție nebancara , Oamenii. din spate au legături puternice cu sist bancar , I a întârzie să plătești , te suna Ei , Dar în 99,5%din cazuri ,Ai și lăsat în GAj ori pus ipotecă pe ceva , după tel de reamintire , Urmează Vânzarea Executarea Moment in care Devii , Cerșetor , mai ceri un răgaz ,păsuire , Daca primii sunt de Profesie , Nevoiți, Disperați , cei din urmă sunt un MIx intre de Și Conjunctura , ASTA E , Condițiile. Bune oferite de Stat te trimit și în anume postură.

    ,

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate