VIDEO: Mara Calista, deputat PNL de Neamț, îl laudă pe cel care a semnat cedarea către Ungaria a unei bucăți din Transilvania

6

Mara Calista, deputat PNL Neamț, a făcut un interviu ce părea aranjat, cu o un reporter necunoscut căruia i se aude doar vocea, de la o publicație online neasumată care se bănuiește că ar fi a PNL și la care ar scrie persoane angajate în sistemul bugetar din Neamț, administrat, desigur, de PNL.

Din tot interviul, năucitor este momentul în care doamna Mara Calista îl laudă pe Mihail Manoilescu ca fiind autorul ei preferat și declară că a avut mult de învățat din cartea scrisă de acesta „Etica Politică”.

Pentru cei care nu știu cine este Mihail Manoilescu, amintim noi.

Mihail Manoilescu este trădătorul de neam și de țară, care, în calitatea sa oficială de reprezentant al României, la 30 august 1940, a semnat Dictatul de la Viena prin care s-a cedat Ungariei o importantă parte din Transilvania.

Admirator al dictatorul fascist Mussolini, Mihail Manoilescu era finanțatorul publicației „Buna Vestire”, ziar al Gărzii de Fier, acesta fiind la acea vreme și membru în Senatul legionar.

Manoilescu a fost ministrul de externe din guvernul românesc pro-nazist condus de Ion Gigurtu, iar în calitatea sa de ministru de externe a cedat mai multe teritorii statelor vecine.

Nu avem pregătirea necesară să ne dăm cu părerea despre competențele literare, economice sau de altă natură ale lui Mihail Manoilescu dar să iei lumină în etica politică de la cel care a semnat cedarea unor teritorii din România este peste puterea noastră de înțelegere. Orice politician din timpurile noastre, fie el corupt, analfabet sau hoț dar cu o fărâmă de patriotism ar demisiona pe loc dacă ar fi pus în situația să semneze cedarea unei bucăți din România.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
6 Comentarii
  1. rusu vasile spune

    aceasta doamna PDL -ista stie ca este deputata si reprezinta judetul neamt?
    aceasta doamna stie problemele judetului neamt?
    stie ca trebuie sa lupte impreuna cu ceilalti deputati si senatori pentru economia , infrastructura , turismul judetului neamt?
    stie ca trebuie sa vina in judet si sa discute cu cetatenii care au votat_o? sau vine ca elena udrea o data la 4 ani

  2. VLAD spune

    Cand omul nu are ce face …! Eu as intreba – o ce face , pentru acest judet , oras daca totusi este deputat de Neamt !??

  3. Stefan spune

    Pt. Anica: cred ca Manoilescu avea si alte variante in fara de seppuku:de exemplu, sa isi dea demisia din functie inainte de a pleca la Viena, fiindca banuia ce se va intampla!De altfel, individul a formulat o teorie economica destul de inchegata, pe principiul „prin noi insine”!Nu stiu daca d-na Calista a citit-o, dar domnia -sa si colegii nu o aplica nici macar in proportie de 1%!Oricum, e misto sa fii un fel de Agamita si sa o faci pe smechera pe 8-9000 de euro lunar!

  4. Stefan spune

    A lesinat, dar a semnat!Din cate stiu, nici macar nu avea un mandat scris care sa ii permita sa semneze!Sigur, adevaratii responsabili sunt conducatorii politici din acea perioada care au acceptat atat cedarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord , cat si a bucatii din Ardeal cu pricina!Pe de alta parte ma mira faptul ca doamna Calista a citit macar o carte in viata ei!Dupa cum se exprima in limba romana, nu reiese foarte clar lucrul asta… Eu cred ca acitit doar titlul lucrarii lui Manoilescu si i s-a parut ca da bine…

  5. Anica-Daniela Luncanu spune

    Alternativa era să își tragă un glonte în cap și Manoilescu a luat-o în calcul. Pentru cine a mai citit și memorii, pistolul îi fusese ridicat. Să fim serioși, nu ne interesează această domniță calista, dar manoilescu? să tacem, mai bine.

  6. Ionda spune

    Și dacă nu semna, nu mai lua Ungaria acea parte ?! De ce se cheamă dictat ? Era și România vreo superputere pentru a se opune . Omul a leșinat pe acolo când a văzut ca e nevoit sa facă așa ceva, nu ca e mare trădător !

    ADMIN: Daca erati in locul lui… ati fi semnat sau ati fi demisionat din functie numai sa nu semnati asa ceva ?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate