VIDEO: Incendiu puternic în Neamț

0

În data de 08.08.2020, prin apel la 112, in jurul orei 20:10, pompierii romașcani au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată produs în localitatea Cuci din comuna Bozieni, cu posibilitatea propagării la fondul forestier.

Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere de la Punctul de lucru Poienari, un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere de la Detașamentul Roman, un echipaj de pompieri voluntari din cadrul SVSU Oniceni cu autospeciala din dotare și pompieri voluntari din cadrul SVSU Bozieni. A ars vegetaţia uscată pe o suprafață de aproximativ 40 hectare. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise.

Tot în data de 08.08.2020, prin apel la 112, in jurul orei 22:42, pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în comuna Vânători Neamț. Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit patru echipaje de pompieri militari cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț și pompieri voluntari din cadrul SVSU Vânători Neamț. La ajungerea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului unei case și la acoperișul unei anexe gospodărești, cu posibilitatea propagării la o casă situată la 5 m distanță. Incendiul a fost localizat și lichidat, in urma căruia au ars: – acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 180 mp; – acoperișul unei anexe gospodărești pe o suprafață de aproximativ 40 mp și bunurile materiale din interiorul acesteia. – 2 mp din acoperișul unei case din vecinătate. În urma incendiului, din cauza temperaturii ridicate, s-au deteriorat cinci geamuri de la casa învecinată. Proprietarul, în vârstă de aproximativ 52 de ani, a suferit atac de panică. Acesta a primit îngrijiri medicale de la echipajul de paramedici la locul evenimentului, ulterior fiind transportat la spital. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind fumatul în locuri nepermise.

Sursa: ISU Neamț

Video: ISU Neamț (Bozieni)

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate