(VIDEO) Cum s-a produs accidentul cu o victimă încarcerată în Neamț

0

Astăzi, 17 noiembrie, în jurul orei 13.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe o stradă din Bicaz.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din Bicaz, conducea un autoturism pe strada Izvorul Muntelui din Bicaz, pe un sector de drum în curbă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 46 de ani, din Farcașa.

Pompierii, cu ajutorul mijloacelor și procedeelor specifice, au acționat pentru descarcerarea femeii de 46 de ani. Aceasta a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la UPU Piatra Neamț. Celălaltă victimă, un bărbat de 23 de ani, a fost preluată de un echipaj de la SAJ și transportat la spitalul din Bicaz.

„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ambilor conducători auto. Aceștia au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.”, a transmis IPJ Neamț.

Pe perioada intervenției, traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de circulație”, a transmis Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

FOTO/VIDEO: ISU NEAMȚ

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate