(VIDEO) Bătrână singură, uitată de lume. Gospodăria e sub asediul apelor

0

La redacție ni s-a semnalat unul dintre multele cazuri de gospodării afectate de furia apelor. Este vorba despre cazul unei bătrâne care locuiește singură pe malul apei din zona Bâtca Doamnei.

Curtea a fost afectată și anul trecut de inundație și nu a avut posibilități să remedieze pagubele. Localnicii se miră că încă mai trăiește după ce a petrecut întreaga iarnă izolată și cu gospodăria distrusă. Casa este înainte de a face dreapta spre Agârcia dinspre oraș și ar aparține de municipiul Piatra-Neamț.

În apelul de ajutor transmis se mai arată că până la această oră nu a primit niciun fel de sprijin, deși ar fi depus nenumărate solicitări.

„În atenția viceprimarului de Piatra-Neamț, dl. Bogdan Gavrilescu.
Vecina domniei voastre este în situația aceasta de anul trecut. Așa a petrecut iarna din cauza inundațiilor. Măcar ca vecin faceți ceva, vă rog! Stă la nici o sută de metri de dvs.”
, este mesajul transmis.

Am luat legătura cu domnul viceprimar Gavrilescu care ne-a declarat că nu locuiește chiar foarte aproape de locul din poză, nu cunoaște cazul, dar că va merge personal acolo să vadă despre ce este vorba și cu ce poate ajuta.

VIDEO: COSMIN HUMĂ

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate