[VIDEO] Accident: autoturismul unui șofer din Piatra-Neamț a fost proiectat în alte 2 mașini

1

Astăzi, 10 august, în jurul orei 11.30, polițiștii rutieri din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești și cei ai Biroului Rutier Piatra Neamț au intervenit la un eveniment rutier ce a avut loc pe Drumul Comunal 127, în localitatea Piatra Șoimului.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 24 de ani, din Piatra Șoimului, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr de 21 de ani, din Piatra Neamț, acesta fiind proiectat în alte două autoturisme care erau parcate regulamentar.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto din Piatra Șoimului și avarierea celor 4 vehicule.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier, a transmis IPJ Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Min spune

    Pe sectorul asta de drum se conduce cu o viteza incredibila! Politia nu face nimic

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate