Viceprimarul din comuna Ceahlău a fost șifonat de un localnic

1

Viceprimarul comunei Ceahlău a fost mângâiat cu viteză peste cutia craniană de către un localnic cunoscut sub numele de Uță. Mâna cu care a fost mângâiat primarul peste cap este chiar mâna lui Uță, mare cam cât un hârleț, Uță fiind un fost bodyguard pasionat de culturism. Agresorul nu este nici pe departe la prima astfel de faptă, dar nici nu ne amintim ca vreuna dintre agresiunile lui să fi fost fără niciun motiv. Agresorul a fost reținut de polițiști, adica de mascați, căci polițiștii de la comuna Ceahlău nu sunt chiar atât de curajoși.

„Ancheta a fost preluată de către polițiștii Secției de poliție Bicaz, care în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, au dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului bănuit de comiterea faptei, acesta fiind introdus în arestul IPJ Neamț, sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj.” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Eugen spune

    Viorel Vasile Uță, un personaj de o agresivitate ieșită din comun și cu un fizic de 140 kg nu este totuși considerat de judecători o persoană care pune in pericol pe nimeni, fiind cercetat in libertate în marea majoritate a dosarelor, oare de ce? De ce acest personaj se teme doar de mascați si în rest sfidează orice forță de ordine?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate