Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ Emilia Arcan, pe scena Galei „Oamenii timpului“

5

Evenimentul regional transfrontalier Gala „Oamenii timpului“ a adus în vizorul opiniei publice judeţul Neamţ, de două ori. O dată, pentru nominalizarea şi desemnarea câştigător a grupului de elevi de la Colegiul Naţional „Petru Rareş“, la secţiunea „Tinere valori“, pentru premiul obţinut în Abu Dhabi, şi a doua oară, pentru acordarea unui premiu special, în memoria eroului naţional Adrian Rugină.

Distincţia in memoriam a fost ridicată de la organizatorii evenimentului de către vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ Emilia Arcan. În discursul susţinut de la tribuna Galei, adjuncta legislativului judeţean a mulţumit organizatorilor pentru recunoaşterea meritelor deosebite ale elevilor nemţeni, dar şi a sacrificiului suprem de care a dat dovadă Adrian Rugină, cel care a murit pentru a salva alte vieţi în incendiul de la Clubul #Colectiv. „Pentru noi, nemţenii, acest moment este un amestec de bucurie şi tristeţe. Sunt mândră că reprezint judeţul din care provin elevi şi cadre didactice de excepţie, ale căror merite au fost recunoscute şi la acest eveniment, după ce s-au făcut cunoscuţi în ţară şi în străinătate! Învăţământul românesc se impune peste hotare şi datorită elevilor de la Neamţ şi profesorilor lor! Îi felicit şi îi asigur de tot respectul meu şi al Consiliului Judeţean Neamţ, care le stă alături de câte ori au nevoie de sprijin. Pe de altă parte, mă încearcă un mare regret, pentru că mă aflu aici ca să ridic o diplomă de recunoştinţă pentru cel care nu mai este printre noi, dar trăieşte prin sufletele pe care le-a salvat. Judeţul Neamţ a dat un erou, pe Adrian Rugină, cel care şi-a pierdut viaţa căutând să scoată din foc oameni pe care nu-i cunoştea, dar pe care i-a ajutat să trăiască. Adrian Rugină va rămâne în memoria noastră un salvator, un erou, un om cum rar se mai poate întâlni. Pentru că dumneavoastră, organizatorii Galei «Oamenii timpului», v-aţi gândit la el, vă mulţumesc!“, a declarat vicepreşedinta Consiliului Judeţean Neamţ, Emilia Arcan.

Rareşiştii au fost câştigătorii Secţiunii „Tinere valori“ datorită proiectului cu care au intrat în concusul „Zayed Future Energy Prize 2015, din Abu Dhabi. Astă primăvară, elevii pietreni au fost singurii premiaţi din Europa, câştigând, prin proiectul lor, 100.000 de dolari, bani cu care clădirea „Rareşului“, veche de un secol şi jumătate, va fi transformată într-o clădire în care va fi redus semnificativ consumul de elergie electrică. Profesorul Alexandru Iacob a fost coordonator al acestui proiect, căruia i s-au alăturat şi alte cadre didactice din Colegiul Naţional „Petru Rareş“. Unii dintre elevii care au lucrat în proiect – circa 30 la număr – sunt acum studenţi în primul an.

Gala „Oamenii timpului“ a avut loc, sâmbătă, 12 decembrie, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
5 Comentarii
  1. lampa de sare spune

    vai de mine, nu mai acuzați așa, doamna Emilia Arsene nu a avut încotro, a trebuit să facă acest gest în numele nostru.

  2. murino spune

    Si Selim si Pietrean au perfecta dreptate. Politica a scos la suprafata societatii in care traim oameni fara valoare , care nu au facut si nu fac absolut nimic pentru cei care i-au ales. Asa cum este si aceasta doamna care nu pierde ocazia de a iesi in fata cu tupeu si obraznicie si care si-a postat in functii importante la institutii ale statului prieteni si rubedenii lipsite de valoare.

    1. murino spune

      Da, pentru noi cetatenii acestui oras aceasta doamna este ocupanta unui scaun caldut si atat.

  3. SELIM spune

    Rusine „doamnei” de mai sus.Totul ,chiar si tragediile se politizeaza. xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  4. pietrean spune

    Ce merite are xxxxxxx asta obosita care xxxxxxxxxx????? NICIUNUL!NU-I MAI FACETI ATATA RECLAMA,PT.JUDET NU FACE ABSOLUT NIMIC!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate