Viața așa cum e: Înainte salvarea trecea B-dul Decebal în 2 minute. Acum…

6

Înainte de montarea pilonilor despărțitori pentru sensurile de circulație pe Bulevardul Decebal, salvarea făcea 2 minute să traverseze această stradă. Acum, când e aglomerat, face câte două minute în plus pentru fiecare mârlan din trafic.

Nu spunem că pilonii sunt vinovați deoarece și în București există așa ceva numai că în București, când se aude o sirenă, cei de pe banda dinspre trotuar se înghesuie și se opresc făcând loc celor de pe banda care trebuie eliberată, pe când la noi te înjură dacă te bagi în fața lor ca să eliberezi banda.

Bună treaba asta cu separarea sensurilor de mers, dar cred că încă nu suntem pregătiți ca nivel de civilizație să facem acest pas la Piatra-Neamț. Vom mai încurca mulți ani salvările, poliția sau mașinile de pompieri până ce vor învăța unii mârlani să se oprească să poți intra în fața lor când din spate vine o salvare.

Din păcate asta este viața reală la Piatra-Neamț unde unele idei bune pentru alții pot fi nefericite la noi dacă nu se ia în calcul și nivelul de civilizație la care suntem dispuși să ne ridicăm.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
6 Comentarii
  1. El spune

    Intr-un oraș cu oameni corupți și coruptibili aplicarea legilor este subiectiva.
    Amenzile nu soluționează problema de baza.
    Iar dacă prima banda este pt buldoexcavatoare unde sa te ferești?

  2. Marius spune

    Nu are niciun rost sa pui stalpi de-a lungul drumului, sigurele locuri unde se justifica sunt in dreptul sensurilor giratorii, a trecerilor de pietoni si eventual in dreptul intersectiilor cu obligatoriu stanga, dreapta, depinde de intersectie, asa cum este la straduta de langa biserica veche din Precista sa zicem.

  3. Stefan spune

    Dacă tot se încearcă tot ce este afară,de ce nu iau numerele mașinilor care nu fac loc și le vine amenda acasă, dar fără exagerare.

  4. Marius spune

    Poate fi și acesta un punct de vedere….dar trebuie ținut cont că până la montarea”pilonilor” ambulanța intervenea aproape zilnic pentru a salva victime din accidente rutiere produse pe acest sector de drum…acum nu prea mai sunt accidente. Depinde cum vrem să privim situația.

  5. razesul spune

    Trafic supravegheat video + amenda trimisa acasa, pentru cei care nu elibereaza banda pentru accesul salvarii. Civilizatia se face cu amenzi.

  6. xx spune

    Primaria si-a facut treaba,cit despre educarea soferilor nimic mai simplu,arsi la buzunar dar asta e treaba politiei circulatie ,sa vedem daca vor sa-si faca treaba pentru care acum a inceput sa fie chiar bine platiti

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate