Vești bune despre deținuții eliberați din penitenciare înainte de termen

2

Am aflat de pe pagina de Facebook a unei organizații din Piatra-Neamț că actualul guvern a eliberat 13.267 deținuți în baza legii recursului compensatoriu… „m**e Tudorel”. Tot acolo am văzut că, dintre aceștia, 183 au recidivat urât, producând fapte cu violență.

Așadar recidiva în prima perioadă după eliberare ar fi de 183 din 13.264 adică 1,3%. Bun, deoarece în condiții de eliberare la termen recidiva imediata este de +5%. Deci în urma eliberării cu legea ”m**e Tudorel” avem o reducere foarte mare a recidivei imediate.

În România recidiva imediată, adică cei care intra înapoi în pușcărie la scurt timp după eliberarea la termen, este de +5%, iar recidiva în timp este dezastroasă. Peste 60% din cei care au fost o dată în pușcărie produc fapte care îi aduc din nou în penitenciar.

Acum să vă spunem cum stă treaba în realitate, căci cifrele oferite de partidul pietrean sunt eronate. În realitate, situația e mai rea.

Nu au fost eliberati doar 13.267 de deținuți, ci peste 15.000, iar recidiva imediată nu este doar de 183, ci de 600. Corect, recidiva imediată este de 4% la cei eliberați cu ”promoția Tudorel” față de cei eliberați normal la termen unde recidiva e de minim 5%.

Oricum ai da-o, legea recursului compensatoriu este un succes dacă analizăm cifrele corect și statistic. Matematica spune că cei eliberați prin această lege recidivează mai puțin decât cei eliberați la termen. Dacă învață cei care dau legile la noi și utilitatea și eficiența cuvântului ”probațiune” chiar am putea avea soluții reale în ceea ce privește reducerea semnificativă a numărului de recidiviști.

Rămâne să vedem cum vor sta și cifrele la recidiva în timp, 1-3 ani, dar dacă cifrele de la recidiva imediată sunt bune, anticipăm că și cele în timp vor fi la fel.

Așadar, până la acest moment, infractorii eliberați înainte de termen prin legea ”m**e Tudorel” au recidivat în număr mai mic decât cei eliberați în condiții normale, la termen.

Ce nu mai știți despre această lege a recursului compensatoriu

Fix prin aceeași situație a trecut și Italia care la început nu a dat nicio lege de acest gen tot din cauza opoziției politice care a spus că nu le spune Europa ce să facă în țara lor și imediat CEDO a luat primul dosar cu vreo 7 deținuți nemulțumiti de condițiile din penitenciarele din Italia și a dat în 2013 o sentință ”pilot”, sentința din dosarul ‘Torreggiani si altii, unde se spune: „Italia este condamnata sa plateasca unui numar de 7 persoane care au facut recurs, suma de 100.000 de euro.”. Vâzând că nu ține cu ”m**e UE”, ”m**e CEDO”, după această decizie pilot Italia a dat în 2014 decretul ”Închisori goale” care nu le reducea pedeapsa la infractori cu 3 sau 6 zile la luna ca la români, ci en-gros, cu până la 2.000 de zile de căciulă. După ce au scos italienii infractorii pe bandă rulantă au avut probleme imediate mai grave la ca la noi, unde recidiva instantă este de 4%, la italieni fiind de 10%. Deci de două ori mai mulți infractori eliberați la ei au comis fapte imediat după eliberare, dar sunteți curioși ce s-a întâmplat pe termen lung? În Italia s-a redus recidiva de la 67% la 17%.
Desigur că și guvernul Italian și-a luat m**e de la tot felul de hateri, dar a venit după legea cu eliberatul din pușcarii cu măsuri alternative de executare a pedepselor în afara pereților penitenciarelor și iată că CEDO și UE știu mai bine decât haterii contra guvernelor din țările europene ce trebuie făcut.

Dacă la condițiile din penitenciarele din Italia a fost condamnata Italia să dea 100.000 la 7 pușcăriași, faceți dumneavoastră un calcul ce riscă România la cele vreo 4.000 de plângeri similare trimise de pușcăriașii din România la CEDO.

Riscam o decizie pilot a CEDO in urma a mii de plangeri cu privire la conditiile proaste. Suntem intr-un proces, Guvernul este intr-un proces in care incearca sa convinga CEDO ca ia niste masuri pentru a repara acest context, putin, cat se poate. Si un element esential este consolidarea probatiunii in Romania. Statutul acesta trebuia sa fie adoptat din 2013. Noi va trebui, cel mai probabil, sa platim celor condamnati cu executare intr-un penitenciar, o suma de bani pe zi. In Italia a fost 8 euro. Am facut un calcul, eu am avansat o cifra – 80 de milioane, e foarte mica cifra. Deci s-ar putea sa fie mai mult de 80 de milioane de euro pe an in cazul in care primim o asemenea decizie pilot. Eu am fost la CEDO acum o saptamana, am vorbit cu presedintele Curtii si am cerut ingaduinta sa ne lase sa aratam ca putem lua niste masuri fara a greva intr-un asemenea hal bugetul de stat. Ca pentru a face plata asta trebuie sa luam din alta parte, nu stiu, de la sanatate, de la educatie”. Declara doamna Raluca Prună in Hotnews.

Desigur că știm ce comentarii urmează din partea celor care vor cu orice preț să contrazică statistica și matematica, dar, cum facem de obicei, vom reveni peste 1, 2, 3 ani la acest subiect când se va putea face o analiza cu date oficiale și vom putea vedea cu toții cine vă minte în acest momente și dacă recidiva va scădea sau va crește în România.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Leo Taxil spune

    Încă una din sutele de legi strîmbe date de acest guvern de oameni răi, incapabili sau repetenți: cei condamnați pentru fapte cu violență nu trebuiau să fie eliberați, iar pedepsele trebuiau să fie mult mai mari, mergînd pînă la închisoare pe viață în cazul criminalilor.

  2. Florin spune

    Vorbesti de procente… dar acedte cazuri de reciduva sunt oameni morti, femei violate sau persoane talharite.
    Vorbesti de castig financiar, pentru ca altfel eram condamnati la CEDO. Dar de cand este semnalata aceasta problema, mai marii tarii au facut ceva, sau au lasat sa se perpetueze problema ca sa fie si ei beneficiarii acestei situatii?
    Mentionez ca nu am avut rabdare sa citesc tot articolul, parca ar fi scris de o persoana cu interese in problema descrisa, sa ne spuna ce bine a facut acest recurs tarii acestea si ce nerecunoscatori suntem noi.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate