Vernisajul expoziţiei “Stil și viziune”, luni, 3 aprilie, la Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu”

0

Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” Neamț invită publicul nemțean luni, 3 aprilie 2017, ora 16.00, în Sala “Cupola”, să participe la vernisajul expoziției de pictură intitulată “Stil și viziune”. Expoziția este rezultatul unui parteneriat între instituția de cultură nemțeană, pe de o parte și Colegiul Național “Calistrat Hogaș” și Colegiul Național “Gheorghe Asachi”, pe de altă parte, reunind lucrări realizate de elevii celor două instituții de învățământ, sub coordonarea prof. Ștefan Ioan Diaconu.

Propunându-și un dialog artistic între elevii celor două licee, expoziția se dorește a fi și o modalitate de reflecție asupra modului în care tinerii de azi pot exprima, prin artă, realitățile cu care se confruntă, precum și modul în care aceste realități sunt distilate în trăiri și emoții.

Expoziția, ce va putea fi vizitată în perioada 3 aprilie – 5 mai, va fi prezentată, în ziua vernisajului, de către Adrian Alui Gheorghe – directorul Bibliotecii Județene, Mihnea Bâlici – elev al Colegiului Național “Calistrat Hogaș” și prof. Ștefan Ioan Diaconu – coordonatorul proiectului.

Afis 04_03_2017 Expozitie Elevi_prof. Stefan Ioan Diaconu

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate