Vernisajul expoziţiei „Salonul de iarnă”, la Galeria Lascăr Vorel

0

Marți, 1 decembrie, la Galeria Lascăr Vorel a avut loc deschiderea „Salonului de iarnă”, fiind o expoziţie de grup a celor mai cunoscuți artişti plastici nemţeni. Astfel, publicul nemţean a avut posibilitatea să admire cele mai noi creaţii ale artiştilor locali deja consacraţi.
Expoziția fost deschisă printr-o scurtă cuvântare a președintelui UAP, filiala Neamţ, Ștefan Potop care a desemnat „Artistul Anului 2015”. Premiul și diploma din partea Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Neamț au fost înmânate pictorului Mircea Răsvan Ciacâru, acesta fiind ales prin vot unanim.
Evenimentul a fost continuat de Lucian Strochi, care a făcut câteva aprecieri critice asupra picturilor expuse pe simeze.
„Probabil lucrarea cea mai tandră, mimând naivitatea, este cea a lui Dimișcă, unde ni se arată un Tricolor, iar dacă observați pe galben sunt săruturi. Iată un mod de a vedea Ziua Națională și care justifică cumva această expoziție.
Mihai Agape, sensibil și cu o paletă foarte interesantă, ideatică vine cu o lucrare care m-a surprins, aproape în contraste, și este un omagiu adus celor care au murit la Colectiv.
De remarcat au fost și cele 4 identități propuse de Ștefan Potop, printre altele fiind vorba de evocatul Mihai Agape și de omul de cultură Gheorghe Bunghez”
, a menționat pentru început criticul de artă Lucian Strochi.
Vernisajul surprinde mai ales prin abundența portretelor adresate contemporanilor, aici amintim şi de autoportretul surprinzător făcut de Mircea Răsvan Ciacâru.
„De asemenea, putem observa un Dumitru Bezem, care deși este un colorist excelent, mai ales în naturi statice împrumută acum peisajului culori vii, iar cele două peisaje sunt altceva faţă de ce ne propunea în mod constant”, a mai precizat Lucian Strochi.
Putem spune că arta din Piatra-Neamţ este tot mai diversă, mai creativă, lucru care s-a văzut şi în lucrările expuse pe simezele Galerie Lascăr Vorel.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate