„Vânătoarea de amenzi”, contestată de Poliția Română

1

Astăzi, Sindicatul Europol a precizat că s-ar putea aduce în discuție o normă de amenzi impusă polițiștilor.

„Am intrat în posesia unui document emis de la nivelul Poliției Române care dă startul „vânătorii de amenzi”. Polițiștilor li se impune să raporteze zilnic, până la ora 23:00, numărul de contravenții aplicate, defalcat, amenzi/avertismente.

Este pentru prima dată când există un asemenea interes vădit din partea MAI pentru amenzile aplicate de polițiști. Și este tot pentru prima dată când se induce în subconștientul polițiștilor că numărul de amenzi aplicate este un „indicator” de performanță.

Condamnăm ferm aceste acțiuni de intimidare la adresa polițiștilor care au scopul de a-i obliga să aplice amenzi populației. Ne punem speranța că polițiștii nu vor accepta această „normă” iar în situația unor presiuni din parte șefilor, vom interveni prompt.”, au precizat cei de la Sindicatul Europol.

După preluarea acestei informații de către mass media, Poliția Română a emis un comunicat de presă prin care afirmă că nu poate fi vorba de un plan de amenzi, ci este doar o metodă de centralizare a unor informații statistice care sunt comunicate publicului.

Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, cu privire la o presupusă „presiune asupra agentului constatator de a nu aplica avertismente”, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:

La nivelul Poliției Române, nu există o normă de amenzi. Principalul obiectiv al acțiunilor polițiștilor constă în protejarea comunități de faptele ilegale, prin luarea măsurilor legale, în fiecare caz.

Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată.

Situațiile statistice la care se face referire existau în prealabil la nivelul unităților teritoriale de poliție și au fost solicitate, în vederea centralizării, pentru a putea fi comunicat public faptul că polițiștii aplică atât sancțiuni contravenționale cu amenzi, cât și avertismente.

Asigurăm opinia publică că obiectivul de bază al instituției este asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prin prevenirea și combaterea faptelor ilegale de orice fel.”, a precizat Poliția Română.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Irimia ghe spune

    aceasta norma de amenzi a dato PSD-ul?????????????????????????
    PSD- ul este vinovat.
    USR -PDL nici abar nu au

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate