USR Piatra-Neamț își studiază adversarii politici

0

Atât la ședințele de consiliu local, cât și la cele de consiliu județean sunt prezenți membri ai USR Piatra-Neamț. Oamenii își iau notițe, ascultă, socializează, adulmecă și prospectează.

Cel mai probabil după ce își vor face temele și vor ști cu ce se mănâncă consiliul local și cel județean… le vor mânca. Deocamdată își studiază cu atenție adversarii și par implicați în ceea ce fac, adică nu stau pe telefoane pe Facebook sau nu se hăhăiesc între ei, ci sunt mai atenți decât consilierii la tot ce se întâmplă.

Nu ne pronunțăm încă asupra acțiunilor viitoare ale USR Piatra-Neamț, care până acum au făcut mai mult circ decât chestii concrete, dar la cum se organizează nu par a fi circari, ci par a lua în serios totul și a fi determinați să facă ceva. Este prima oară când vedem politicieni care își studiază conștiincios și la fața locului adversarii. Acesta este semn că în politica locală încep să apară comportamente mai profesioniste față de ce am vazut până acum.

Singura predicție pe care o putem face este că după ce își termină USR-ul analiza SWOT va ieși cu scântei. Că va fi mai mult bâlci sau că va fi pe bune asta vom vedea, dar sigur va ieși cu scântei și extrem de puțini politicieni vor putea să facă față unor atacuri venite de la băieții cu analiza SWOT în buzunar și cu temele făcute de acasă.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate