Urmează scumpirea apei. Va explica USR de ce…

La finalul anului trecut, România, reprezentată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a susținut la nivel european Strategia pentru reziliența apei, un document prezentat frumos, cu toate cuvintele care sună bine într-o epocă în care orice politică publică trebuie să vină ambalată în ecologie, sustenabilitate, eficiență, protejarea resurselor și adaptare la schimbările climatice. În principiu, nimic greșit. Apa chiar trebuie protejată, consumul inutil trebuie redus, pierderile din rețele trebuie diminuate, iar sistemele de alimentare trebuie modernizate. Problema apare atunci când coborâm din limbajul european, plin de intenții bune, în realitatea facturii pe care omul o primește acasă.

În jurul acestei strategii există și Recomandarea (UE) 2025/1179 privind principiul „Water Efficiency First”, iar aici lucrurile devin mult mai interesante. Comisia Europeană zice statelor membre să folosească inclusiv politica de tarifare a apei pentru a oferi „stimulente adecvate” în vederea utilizării mai eficiente a resursei. Tradus din limbajul birocratic european într-unul mult mai simplu, ideea este că prețul apei poate deveni un instrument prin care populația este determinată să consume mai puțin.

Și da, trebuie să fim corecți: există risipă. Folosim apă potabilă pentru udat grădini, pentru spălat mașini, pentru tot felul de activități în care ar putea exista, măcar în anumite situații, soluții alternative. Dar în același timp pierdem cantități enorme de apă prin conducte vechi, prin rețele care au depășit de mult durata normală de exploatare, prin avarii repetate și prin infrastructură care în multe zone arată mai degrabă ca un muzeu tehnic decât ca un sistem modern de alimentare cu apă.

Aici apare marea problemă de echitate. Este foarte ușor să-i spui cetățeanului că trebuie să consume mai puțin, că apa este o resursă prețioasă și că prețul trebuie să îl „stimuleze” să fie mai responsabil. Este însă mult mai greu să-i explici de ce trebuie să plătească tot mai mult în timp ce operatorul pierde procente uriașe din apă înainte ca aceasta să ajungă la robinet. Strategia europeană vorbește, într-adevăr, și despre reducerea pierderilor, despre modernizarea infrastructurii, digitalizare, monitorizare, reutilizare și investiții, numai că toate acestea costă foarte mult, iar cineva va trebui să achite nota de plată.

Aici este punctul în care discuția despre reziliență devine, inevitabil, o discuție despre bani. Pentru companiile de apă din România, implementarea unor astfel de măsuri înseamnă investiții masive, costuri suplimentare de operare, sisteme noi, lucrări, tehnologii și obligații pe care multe dintre ele nu le pot susține din veniturile actuale. Iar în momentul în care documentele europene mai vorbesc și despre recuperarea costurilor serviciilor de apă, este destul de ușor de anticipat în ce direcție va merge presiunea asupra tarifelor.

În Neamț, discuția este cu atât mai interesantă cu cât Apa Serv are deja o strategie tarifară multianuală, cu creșteri de preț prevăzute în anii următori. Este evident că, pe termen mediu, direcția europeană și direcția operatorilor de apă se întâlnesc exact în același punct: investiții mai multe, costuri mai mari și presiune în creștere asupra tarifelor.

Poate că aici ar fi bine să vină și reprezentanții USR cu niște explicații. Ministrul lor a fost acolo, la masa unde România a susținut această strategie, și poate ar fi util să ni se spună foarte simplu cât va costa aplicarea ei în România, cine va suporta aceste costuri și ce impact estimează Guvernul că vor avea noile politici asupra facturilor populației. Pentru că despre ecologie ni se vorbește mult, despre protejarea resurselor la fel, despre reducerea consumului și despre reziliență auzim zilnic, dar despre efectele financiare asupra omului obișnuit se vorbește întotdeauna mult mai puțin.

Și mai este ceva. Nu-mi amintesc să fi fost întrebați românii dacă sunt de acord cu această direcție, nici măcar formal, printr-o consultare publică serioasă și explicată pe înțelesul tuturor. Poate că existau toate motivele pentru ca România să susțină strategia, poate că era necesară și poate că, pe termen lung, va produce efecte bune. Dar dacă tot luăm astfel de decizii în numele cetățenilor, ar fi normal să le spunem și cât îi vor costa.

Stați pe aproape. Să vedeți cât o să ne coste zâmbetul ministrului USR al Mediului, Diana Buzoianu… că atât a făcut… a zâmbit și a fost de acord… în numele românilor… cu un planul european Strategia pentru reziliența apei fără să consulte românii.

I.R.