Urino-terapia și sexul în grup, practici în limitele legii? Gregorian Bivolaru, liderul MISA, achitat de toate acuzațiile

5

Tribunalul Cluj a decis achitarea liderului MISA, Gregorian Bivolaru. Principalele acuzațiile aduse au fost de trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional și trecerea frontierei. Gregorian Bivolaru a fost urmărit internațional în urma condamnării la închisoare pentru întreținerea de relații sexuale cu un minor. Decizia Tribunalului Cluj poate fi contestată de DIICOT. Așadar, Tribunalul Cluj „Dispune achitarea inculpatului Bivolaru Gregorian de sub învinuirea comiterii infracțiunilor de constituire a unei organizaţii cu caracter fascist (…) având în vedere că fapta nu era prevăzută de legea penală, de promovare a ideologiei fasciste, rasiste sau xenofobe, având în vedere că fapta nu era prevăzută de legea penală (…). Dispune achitarea inculpatului Bivolaru Gregorian de sub învinuirea comiterii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei unui stat străin, având în vedere că art.1 al.1 din O.U.G. 112/2001, care sancţiona fapta de trecere ilegală a frontierei unui stat străin, a fost abrogat. (…) Dispune achitarea inculpatului Bivolaru Gregorian de sub învinuirea comiterii infracţiunii de trafic de persoane”, se arată în soluţia judecătorului. Click aici pentru a vizualiza soluția dosarului.

gregorian bivolaru lotusGregorian Bivolaru a plecat din România după ce a fost trimis în judecată, în august 2004, fiind arestat în aprilie 2005, în Suedia. În noiembrie 2005, autorităţilor române li s-a respins cererea de extrădare a acestuia. Ulterior, în decembrie 2005, fondatorul MISA a primit azil politic din partea autorităţilor suedeze.
Gregorian Bivolaru şi 20 de membri ai Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) au fost trimişi în judecată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism în 15 iunie 2007, iar procesul a început la Tribunalul Bucureşti. Ulterior, cauza a fost strămutată la Tribunalul Cluj, dosarul aflându-se pe rolul acestei instanţe încă din 2009.
Din 23 mai 2013, instanţa supremă l-a citat în dosar pe Gregorian Bivolaru şi cu noul său nume, Magnus Aurolsson.
În vara anului 2013, Tribunalul Sibiu, instanţa care a judecat pe fond acest proces, a emis un mandat european pe numele lui Bivolaru, în urma deciziei definitive a ICCJ privind condamnarea acestuia.
Potrivit presei italiene, Gregorian Bivolaru ar fi vizat şi într-o anchetă din Italia legată de activităţile MISA. În decembrie 2012, în cadrul acestei anchete, autorităţile italiene au făcut percheziţii în 25 de locuri din mai multe oraşe, MISA fiind suspectată de aducerea la sclavie, recrutarea tinerilor pentru a practica orgii sexuale şi pornografie, conform presei din Peninsulă.
Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut (M.I.S.A.) este o asociație non-profit înființată la data de 23 ianuarie 1990 în București de Gregorian Bivolaru. Scopul acestei mișcări era acela de a promova practicile yoga. Începând din 1990, Școala de yoga MISA a deschis cursuri de Yoga în peste 250 de localități din România și alte 16 țări.
Gregorian Bivolaru are un istoric impresionant de acuzații penale:
1. 1977 – multiplicare și răspândire de materiale pornografice, de ocultism și magie neagră
2. 1984 – evadare din sediul Securității
3. 1989 – răspândire de materiale cu conținut obscen
4. 2013 – act sexual cu un minor în formă continuată în legătură cu victima Mădălina Dumitru
Pedepse penale:
1. un an pușcărie – grațiat în 1989
2. un an și jumătate de pușcărie
3. eliberat pentru lipsă de discernământ
4. șase ani de închisoare – nexecutată

MISA a fost o mișcare extrem de controversată, deoarece utiliza practici neobișnuite, precum urinoterapia. Gregorian Bivolaru a ţinut o serie de conferinţe despre urinoterapie prin care descria virtuţile nebănuite ale consumului de urină. În cadrul MISA se practica sexul în grup și, în mod frecvent, aveau loc ședințe de urino-terapie, constând în consumarea propriei urine ce avea ca scop purificarea fizică și spirituală. Aceste practici au condus către realizarea unor materiale cu conținut pornografic. Imagini intime, în care fetele participau la o așa-zisă probă de inițiere (orgasmul urinar) au fost vândute de către MISA unei case de producție de filme porno din Occident. Orgasmul urinar era numit „proba secretă” a concursului de frumusețe Miss Shakti organizat anual de MISA la Costinești, și urma să fie vizualizat doar de către Gregorian Bivolaru, care alegea câștigătoarele. Zeci, poate sute de mii de persoane l-au urmat pe Bivolaru pe acest drum.
Iată că în ciuda acuzațiilor grave și dovezilor de netăgăduit, justiția independentă consideră că astfel de practici sunt în limitele legii. Gregorian Bivolaru, alături de alte 20 de persoane anchetate, a fost achitat de Tribunalul din Cluj. Așteptăm cu interes să vedem ce alte practici similare sunt acceptate de justiția română.
De la înființarea MISA, în Neamț multe familii și-au plâns rudele pierdute mental în această manipulare bine pusă la punct și multe mame și-au bestemat zilele când au aflat unde se duc copiii lor și ce fac la îndemul gurului Bivolaru. Nu știu și nici nu vreau să mă gândesc ce poate fi în sufletul unor părinți care află ca fata lor s-a inscris în MISA și face sex în grup sau că baiatul își bea propria urină… și totuși justiția independentă din România a zis ca e bine așa …

D.E.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
5 Comentarii
  1. ghita spune

    In Romania si jegurile au un tatic !

  2. feraru marcel spune

    Marea majoritate a adeptilor MISSA, sunt persoane cu pregatire superioara, putand fi usor inclusi in ceea ce denumim generic…..intelectuali. Multi(e) justitiari, au facut parte sau inca mai fac din ceea ce eu as denumi swingeri yogini. Tantra Yoga, e cea care e cea mai folosita, la sedintele de „meditatie”….. Probabil ca……judele Clujean, are oarece nevoi absconse si vrea legalizarea practicilor sectei…..

    1. feraru marcel spune

      Atentie !! Cei care vor sa se bucure impreuna cu partenerul de viata, meditand in spatiul conjugal, o pot face, doar daca au luat la cunostiinta de frumoasele invataturi din lucrarea de specialitate…..Kama Sutra…..! Deci…..necalificatii, sa stea deoparte !

  3. mickey999 spune

    Imi place …”eliberat pentru lipsă de discernământ”.
    Idioti sint in lumea asta in numar nelimitat insa si mai mari idioti cu si mai multa lipsa de discernamint sint cei care l-au urmat pe guru-guru.
    Cred ca filmul „Secretul lui Nemesis” trateaza subiectul perfect.
    O fi el film facut in era comunista insa ceea ce arata e valabil oricind si oriunde.
    Sa nu uitam ca exact la acelasi nivel s-a situat si o televiziune care a supravietuit ani de zile tinind cretini noapte de noapte in fata televizorului si care timp de doi ani daca nu mai mult a discutat despre un singur subiect mereu „tare”: uite moarta, nu e moarta, moarta traieste!
    Mai tine cineva minte cum se strimba guru-guru in timpul unei emisiuni la care era invitat si spunea ca daca se schimonoseste in felul ala el induce o stare de fericire totala oricarei persoane care il priveste.
    A avut dreptate oarecum: am ris ore in sir!!! Apoi mi s-a facut greatza de el si l-am uitat.

  4. adri spune

    Daca tot ce scrie acest jurnalist e adevarat atunci FRUMOASA JUSTITIE avem in Romania !

    ADMIN: Nu e doar frumoasă ci și independentă și corectă 🙂

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate