URGENT! PSD-iștii din Consiliul Local au nevoie de un transplant de cap

2

Azi am văzut o altă ședință de Consiliu Local absolut năucitoare în care fără absolut nicio explicație, bună sau rea, consilierii PSD s-au abținut de la vot, primăria neputând să vândă o mică bucată de teren, la un preț absolut corect, unui întreprinzător privat care voia să își extindă cinstit o afacere.

Nu știm cu al cui cap gândesc consilierii social democrați, dar e absolut înjositor ceea ce fac.
Înțelegem că sunt în opoziție și vor să strice treburile puterii și să le strice cât vor ei, dar ce au cu oamenii care muncesc din Piatra-Neamț?

După ani de zile în care nu putea nimeni să bată un cui în Piatra-Neamț de răul PDL, am ajuns să nu mai putem bate un cui de răul PSD. Absolut enervant. Cine-i învață, îi învață tare prost. Să strici posibilitatea de a extinde afacerea unui om și să nu-i dai nicio explicație, asta e aroganță de manelist nu comportament de consilier local.

PSD trebuie să înțeleagă că este în opoziție cu PNL, nu cu oamenii din Piatra-Neamț. Să încurce puterea cu propuneri de hotărâri de consiliu local, să încurce puterea cu amendamente populiste, solicitări de lămuriri, să demaște eventualele șmecherii pe care încearcă să le facă PNL sau PMP dacă sunt în stare, să facă orice, dar să facă ceva…

Asta nu e politică și nici măcar opoziție. Îmi este rușine de rușinea oamenilor serioși care au acum și calitatea de ales local PSD. Unii îmi sunt prieteni și nu înțeleg cum pot să se coboare chiar atât de jos. Compromisuri facem cu toții, dar când compromisul se transformă din excepție în regulă înseamnă că singura soluție ca să rămâi om este un transplant de cap.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Stefan spune

    Cine e „investitorul” si ce voia sa faca?!

  2. V.Vasile spune

    Din pacate D-le Robert, pentru unii din ei, este prea tarziu, nu mai pot fi vindecati si va spun asta in cunostinta de cauza.
    Si acum inca mai ratacesc prin cladire, cautand sala de sedinte.
    Pentru ei aceasta functie este o sinecura si nimic mai mult.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate