Urbea Food Fest ajunge la Curtea Domnească din Piatra Neamț, între 18 și 20 august. Surprize pregătite pentru participanți

0

Urbea Food Fest, eveniment de street food dedicat întregii familii, revine pentru al doilea an consecutiv la Piatra Neamț. Astfel, între 18 și 20 august, la Curtea Domnească, locuitorii orașului Piatra Neamț se vor putea delecta cu cele mai apreciate preparate de street food, show-uri culinare și de flair bartending, ateliere de creație pentru copii și concursuri.

Urbea Food Fest propune participanților o selecție de preparate din bucătării precum cea grecească, italiană, cubaneză, mexicană, thailandeză și multe altele, diversitatea culinară fiind unul dintre obiectivele festivalului. Astfel, unele dintre cele mai apreciate preparate pe care le vor putea degusta participanții la Urbea Food Fest sunt burgerii americani, gyrosul grecesc, senvișurile cubaneze sau înghețata thailandeză.

Totodată, un alt punct de atracție al festivalului este reprezentat de show-urile culinare susținute de doi dintre cei mai apreciați chefi români: Chef Alex Cirțu și Chef Bogdan Alexandrescu – Dexter. Cei doi își vor etala talentele gastronomice și vor crea preparate spectaculoase în fața publicului entuziast. De asemenea, festivalul va găzdui un show incendiar de flair bartending susținut de cel mai titrat barman român, Narcis Dulgheriu, premiat la nivel internațional în cadrul competițiilor de profil. Cu mișcări spectaculoase și îndemânare desăvârșită, Narcis va fascina publicul cu abilitățile sale în arta preparării cocktailurilor.

Urbea Food Fest este un festival dedicat întregii familii, astfel încât cei mici se vor putea bucura de o mulțime de activități distractive și educative: ateliere de gătit susținute de chef Alex Cîrțu, ateliere Art & Craft, ateliere de pictură, ateliere de construcții și multe altele.

„Cultura gastronomică de tip street-food a devenit din ce în ce mai apreciată în Romania, mai ales în mediul urban. Este nelipsită de la evenimentele mari de muzică, iar participanții la festivaluri ce se întind pe parcursul a mai multe zile practic nu consumă altceva decât street-food din truck-uri special echipate și autorizate pentru așa ceva. Ne-am gândit să replicăm această experiență și pentru locuitorii din orașele mici și medii și sperăm să găsim susținere pentru ca în 2024 acest concept de promovare a gastronomiei urbane să ajungă în și mai multe orașe.”, – Florin Maxim, Președinte Asociația pentru Promovarea Industriei Ospitalității.

Festivalul va avea loc între 18 și 20 august, în intervalul orar 10:00 – 23:00.

Urbea Food Fest este un concept dezvoltat de Asociația pentru Promovarea Industriei Ospitalității și își propune să aducă experiența marilor festivaluri în orașele mici și medii din România. Prima ediție a Urbea Food Fest a avut loc în 2022, la Piatra Neamț. În acest an, conceptul a fost scalat în trei orașe: Deva (23-25 iunie), Baia Mare (7-9 iulie) și Piatra Neamț (18-20 august).

Pentru mai multe informații și noutăți, puteți accesa pagina de Facebook Urbea Food Fest.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate