Universul 25 sau de ce Paradisul ne-ar putea ucide

Experimentul „Universul 25” este unul dintre cele mai înfricoșătoare experimente din istoria științei, care, prin comportamentul unei colonii de șoareci, a fost o încercare a oamenilor de știință de a explica modul în care funcționează societatea.

Ideea „Universului 25” a venit de la omul de știință american John Calhoun, care a creat o „lume ideală” în care sute de șoareci urmau să trăiască și să se reproducă. Calhoun a efectuat acest experiment pe șobolani norvegieni între 1958 și 1962. Mai târziu a efectuat experimente similare pe șoareci, din 1968 până în 1972. Mai exact, Calhoun a construit așa-numitul „Paradis al șoarecilor”, un spațiu special amenajat în care rozătoarele aveau din abundență hrană și apă, precum și un spațiu mare de locuit. Bolile și pericolele nu existau, iar temperatura era constantă și favorabilă vieții.

La început, a plasat patru perechi de șoareci care în scurt timp au început să se reproducă, rezultând o creștere rapidă a populației lor. Cu toate acestea, după aproximativ 1 an, reproducerea lor a început să scadă semnificativ. Când numărul rozătoarelor a crescut, s-a format o ierarhie între ele. Rozatoarele mai mari au început să îi atace pe cei mai slabi, iar mulți masculi au început să se „prăbușească” psihologic. Ca urmare, femelele, la rândul lor, au devenit agresive față de puii lor. Pe măsură ce timpul a trecut, femelele au manifestat un comportament din ce în ce mai agresiv, elemente de izolare și lipsă de dispoziție reproductivă.

S-a înregistrat o natalitate scăzută și, în același timp, o creștere a mortalității la rozătoarele mai tinere. Apoi, a apărut o nouă clasă de rozătoare masculi, așa-numiții „șoareci frumoși”. Au refuzat să se împerecheze cu femelele sau să „lupte” pentru spațiul lor. Tot ce le păsa era mâncarea și somnul. La un moment dat, „masculi frumoși” și „femelele izolate” constituiau majoritatea populației.

Potrivit lui Calhoun, faza morții a constat din două etape: „prima moarte” – agresivitatea și „a doua moarte” – lipsa reproducerii. „Moartea” s-a caracterizat prin pierderea scopului vieții dincolo de simpla existență – lipsa dorinței de a se împerechea, de a crește tineri sau de a stabili un rol în societate. Odată cu trecerea timpului, mortalitatea juvenilă a ajuns la 100%, iar reproducerea a ajuns la zero. Printre șoarecii pe cale de dispariție s-a observat homosexualitatea și, în același timp, canibalismul a crescut, în ciuda faptului că mâncarea era din belșug. Într-un final, întreaga populație a murit.

John Calhoun a repetat același experiment de 25 de ori și de fiecare dată rezultatul a fost același. În momentul în care era limpede încotro se îndrepta populația de șoareci, Calhoun a încercat un nou experiment. A extras mai multe perechi de șoareci pe care le-a transferat în alte spații, în condiții la fel de ideale, în care nu mai exista „stresul suprapopulării”. A fost surprins să constate că, spre deosebire de primii șoareci care începuseră să se înmulțească în condiții ideale, aceștia n-au renunțat la comportamentul pasiv, găsindu-și sfârșitul fără să se împerecheze.

Lucrarea științifică a lui Calhoun a fost folosită ca model animal pentru interpretarea colapsului social, iar cercetarea sa servește ca punct focal pentru studiul sociologiei urbane. În prezent, asistăm la paralele directe în societatea actuală… bărbați slabi, feminizați, cu puține sau fără aptitudini și instincte de protecție și femei agresive, solitare, fără instincte materne.

Există controverse cu privire la implicațiile experimentului la oameni. Experimentul psihologului Jonathan Freedman a recrutat studenți de liceu și universități pentru a efectua o serie de analize care au măsurat efectele densității asupra comportamentului. El a măsurat stresul, disconfortul, agresivitatea, competitivitatea și neplăcerile generale și a declarat că nu a găsit efecte negative apreciabile în 1975. „Șobolanii pot suferi din cauza aglomerației; ființele umane pot face față”, a declarat Freedman în ceea ce privește descoperirile lui Calhoun. Alți cercetători, însă, au susținut că „lucrarea lui Calhoun nu a fost doar despre densitate în sens fizic, ca număr de indivizi pe mp, ci a fost despre grade de interacțiune socială”. 

Chiar și așa, experimentul este unul care arată că utopiile și lumile ideale suprapuse peste un număr mare de membri ai societății nu sunt neapărat favorabile vieții și evoluției.