Unii bugetari nemțeni stau în concedii medicale ani de zile în timp ce autoritățile se fac că nu văd nimic

5

Parcă au dispărut toate instituțile statului din acest județ.
Unii angajați din sistemul bugetar sau de pe la firmele ce aparțin de primării și Consiliu Județean sfidează pe toată lumea stând în concedii medicale de ani de zile din momentul în care au mirosit că trebuie să fie dați afară. Și asta nu ar fi tot. Ca treaba să fie și mai suspectă, peste 75%  din aceste concedii medicale suspecte sunt date de același medic fără ca nimeni să se întrebe cum e posibil așa ceva.
Deși situația este clară ca lumina zilei, bolnavii închipuiți plimbându-se liniștiți prin oraș și râzând în nasul celor care merg la muncă, nimeni nu vrea să vadă nimic…
Majoritatea bolnavilor bugetari suferă, în actele medicale, de boli cumplite de plămâni care ar trebui să-i țintuiască la pat, dar în realitate orice minimă verificare ar dovedi că aceste persoane fraudează lunar bugetul statului.
Chiar recent, după ce organele de anchetă au tras o tură pe la policlinică, am crezut că situația se va schimba și cei care făceau șmecherii cu astfel de concedii medicale se vor liniști, dar nu. De exemplu, bolnavul N.E. angajat la Troleibuzul SA stă în concediu medical din anul 2012 și în urma controlului de la policlinică nu a făcut decât să mute boala de plămâni în zona chirurgie și probabil să aștepte în convalescență pensia ce va veni peste câteva luni. Tot la Troleibuzul, unde bolile de plămâni faceau ravagii acum câteva luni, odată cu primirea avizului de concediere, un alt angajat V.C. a rămas fără aer și același veșnic medic l-a trecut în repaos plătit integral de statul român.
Exemplele sunt multe, dar de nevăzut pentru cei care ar trebui să ia măsuri.
De ce se permite așa ceva de ani de zile? Singura explicație pe care pot să mi-o dau este aceea că și în rândul celor care ar trebui să aplice legea se află astfel de bolnavi închipuiți care iau salariul întreg lună de lună deși nu au mai trecut de ani de zile pe la serviciu. Altfel nu se explică protecția de care beneficiază medicii care au făcut o îndeletnicire din astfel de practici.

concediu-m

D.E.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
5 Comentarii
  1. popa gheorghe adrian spune

    Vedeti stampila medicului? Restul e can can…foarte multa shtabaraie sta in concediile date fraudulos de acest doctor…

  2. xxx spune

    Vedeti exemplu secretara judetului

    1. Mos Craciun spune

      Si a cofetarului sef!

  3. Dumitrache Lucian spune

    O emisiune cu promisiunile (minciunile) dl.Ministru Banicioiu cu privirr la tratamentul promis pt HepatitaC !! Ministrul spunecs peste 2 ssptamani va fi disponibil medicii il cotrazic si spun ca abia dupa luna octombrie pot da drumul la efectuare dosarelor ! Ordin de la minister!!Asa dar este a 4 amanare in a introduce trstamentul fara intetferon!!! In timpul asta mor Oameni !!!GENOCID!!!!!

  4. Dumitrache Lucian spune

    Pt hepatita c oare a venit tratamentul promis!!!?????????Alo Bucurestiul ma auzi

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate