Unde dai și unde crapă. Jurnalist nemțean, prins de flama interceptărilor

0

Surse demne de toată încrederea ne spun că în timp ce un politician nemțean era supravegheat de oamenii legii pentru suspiciuni de fapte de corupție și trafic de influență, a intrat ca musca în profiterol și un jurnalist care a negociat cu respectivul politician plata unor sume la negru pentru anumite servicii pe care le-a și executat în timpul campaniei de la Parlamentare.

Deși nu s-a vorbit public, acesta nu este primul caz de jurnalist nemțean care cade ”victimă colaterală” în timpul cercetării unor alte fapte de corupție. A mai fost, acum câțiva ani, un jurnalist nemțean cunoscut care s-a retras din breaslă după ce a avut ghinionul să încerce să șantajeze un primar în timp ce acesta era interceptat într-un dosar pe fapte de corupție.

Dacă în cazul jurnalistului prins când șantaja fapta nu s-a consumat și nume grele de ”stelați” au intervenit în ajutorul său, acesta scăpând, nu se știe dacă va avea același noroc și cel care a negociat banii și a prestat serviciile promise.

Fiind vorba despre un dosar penal în desfășurare, nu putem da mai multe amănunte, dar va veni ziua când domnul jurnalist care vede corupți peste tot de unde nu încasează va avea ocazia să îi vadă și pe cei care se ocupă cu adevărat de corupți.

Hai pa!

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate