Un tânăr a fost găsit în stare gravă pe Ceahlău de echipajul Salvamont

0

Vineri, 4 august, în jurul orei 16.30, Salvamont Neamț a fost solicitat de către Dispeceratul Național Salvamont să intervină pentru salvarea unui tânăr de 34 de ani din județul Neamț, care acuza probleme medicale acute, în zona Jgheabul lui Vodă din Masivul Ceahlău.

Echipa de intervenție din Baza Salvamont Dochia l-a găsit pe tânăr prăbușit în poteca turistică, cu insuficiență respiratorie acută. După administrarea de oxigen, starea lui nu a evoluat favorabil și s-a decis transportul de urgență până în zona în care a fost preluat de către o autospecială Salvamont, trimisă din Baza Salvamont Durău cu echipa de suport.

Pe transport starea victimei s-a deteriorat progresiv și echipa de salvare a trebuit să întrerupă de mai multe ori operațiunea din cauza durerilor foarte mari pe care acesta le acuza în zona toracelui și a membrului stâng. După mai bine de trei ore, s-a reușit coborârea victimei în Durău, unde, la Baza Salvamont, a fost pus din nou sub oxigen, în așteptarea unei autospeciale Ambulanță sau SMURD, toate echipajele fiind la acea ora indisponibile. În jurul orei 21, o autospecială SMURD a preluat cazul.

Sursa: Salvamont Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate