campion la multiple infracțiuni

Un tânăr din Neamț implicat într-un accident, campion la „categoria” multiple infracțiuni

La data de 25 octombrie a.c., ora 13:58, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați, prin SNUAU 112, despre producerea unui eveniment rutier, în Târgu-Neamț.

În urma cercetărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din Târgu-Neamț, se deplasa cu un motociclu, pe strada 1 Mai, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, care circula din sens opus, condus de un bărbat de 44 de ani, din Cluj.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului motociclului, acesta refuzând transportul la unitatea spitalicească.

Ambii conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negative.

În urma verificărilor desfășurate de polițiști s-a stabilit faptul că, tânărul de 23 de ani nu deține permis de conducere, pentru nicio categorie de autovehicule, iar vehiculul utilizat nu este înmatriculat/înregistrat și folosea un număr de înmatriculare fals.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumul public a unui autovehicul neînmatriculat/neînregistrat, cu număr fals de înmatriculare și fără a deține permis de conducere.

Sursa: IPJ Neamț

campion la multiple infracțiuni

Media PR Grup — Fii văzut. Fii auzit. Fii cunoscut. Promovare, publicitate, PR, comunicare, media și consultanță.

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate