(FOTO) Un reşou amplasat necorespunzător a aprins o locuinţă din Borlești

0

În această dimineață, în jurul orei 03:20, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Borlești.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD și pompierii voluntari din cadrul SVSU Roznov cu o autospecială pentru stingere. Incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei locuințe. Proprietarul în vârstă de aproximativ 43 de ani a suferit arsuri la nivelul capului și a membrului superior stâng. Paramedicii au acordat primul ajutor calificat victimei, după care au transportat-o la spital. Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în urma căruia au ars acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 80 mp și bunurile materiale aflate în interiorul locuinței.”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Cauza probabilă de producere a incendiului – sistem de încălzire amplasat necorespunzător față de materiale combustibile (reșou).

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate