UN PRIETEN ELECTORAL-COŞUL DE GUNOI

1

Astăzi, pentru că vremurile sunt mai mult decât interesante, unii se împrietenesc şi se folosesc de orice şi de oricine, inclusiv de farmecele… coşului de gunoi, banala europubelă. În urmă cu câţiva ani, acolo unde nici nu te gândeai, te întâlneai cu portocaliul: chiar şi porţiuni de bulevard erau vopsite cu această culoare caldă. Între timp, lucrurile au degenerat, manierele de lucru ale unor partide şi politicieni s-au transformat în ceva urât. Nici în Ucraina, administrată până nu demult, de fostul premier aflat astăzi după gratii, Timoşenko, lucrurile nu au stat mai bine cu portocaliul. O vorbă din bătrâni, citată şi de Ion Creangă în „Amintiri din copilărie” este plină de optimism: „Cele rele să se spele, cele bune să se-adune”! Prin urmare, o decizie din partea unor politruci cu expertiză a câştigat mai mult teren: locul electoral al culorii portocalii a fost luat de culoarea verde. Urările pascale ale primarului Gheorghe Ştefan către concetăţeni s-au înveşmântat în verdeaţa ierbii, a fâneţelor montane, iar drumul spre Gârcina a fost vopsit în verde cu mult înainte de venirea toamnei anului 2011. În ziua de 12 aprilie 2012, o nouă acţiune a primăriei s-a făcut la vedere, cu tractorul: instalarea europubelelor verzi(vezi foto).

Din 3 în 3 metri, centrul oraşului a fost curăţat de vechile coşuri de gunoi, portocalii, instalându-se cele noi, de culoare verde. Este o acţiune lăudabilă, până într-un punct. Când electoratul, asupra căruia se scuipă pomeni în pragul campaniei electorale, invocându-se un eveniment creştin, se va prezenta masiv la urne, poate că vom asista la o transferare paşnică a puterii. Cât priveşte culoarea în care este zugrăvită magherniţa politică, aproape că nici nu mai contează: „aceeaşi Mărie. Cu altă pălărie”

Text şi foto: MIHAIL-SORIN GAIDAU

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. cititor spune

    In bugetul municipiului pe acest an ,bani pentru aceasta operatie,exista?Asta este un fleac pe linga ce v-a fi.Cit costa benerele cu care este impinzit judetul,de unde banii pentru ele,se contabilizeaza in conturile campaniei electorale?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate