Un obiectiv turistic din Neamț intră în procesul de reabilitare (FOTO)

0
sursa foto: wikipedia

Casa vornicului Done, fostă Liceul de Artă, azi Casa Sergiu Celibidache este un monument istoric aflat pe teritoriul municipiului Roman, casă în care se năștea, în anul 1912, dirijorul și compozitorul Sergiu Celibidache.

Cu o arhitectură impresionantă, Casa Celibidache își va redeschide în curând porțile pentru turiști și își va recăpăta strălucirea de odinioară.

Am predat amplasamentul pentru derularea serviciilor de proiectare și asistență tehnică, servicii care se vor desfășura pe o perioadă de două luni. Ulterior, vor începe lucrările de restaurare și conservare pentru acest obiectiv de interes județean.

Consiliul Județean Neamț a preluat Casa Celibidache de la Consiliul Local Roman, pentru a o reabilita și reintegra în circuitul cultural și turistic. Clădirea se afla într-o stare avansată de degradare și trebuie salvată de la prăbușire, fiind un obiectiv emblematic, pentru că în acest loc, în 1912, a văzut lumina zilei unul dintre cei mai importanți dirijori ai omenirii, Sergiu Celibidache.

Am o mare bucurie că salvăm acest obiectiv cultural și, așa cum le-am promis romașcanilor, monumentul va redeveni un punct de atracție pentru turiști și de mândrie pentru oamenii locului! Încetul cu încetul, Romanul își va recăpăta strălucirea, datorită avuției sale culturale, care trebuie pusă în valoare!”, a transmis Ionel Arsene.

Cu o arhitectură impresionantă, Casa Celibidache își va redeschide în curând porțile pentru turiști și își va recăpăta strălucirea de odinioară.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate