Un motiv pentru care să te vaccinezi dacă ești din Neamț – subprefectul Ionuț Meraru

3

Dintre toți politicienii din Neamț care au promovat vaccinarea, unul singur a arătat până acum că și crede în vaccinare, subprefectul USR PLUS, Meraru Ionuț. Acesta nu doar că s-a vaccinat, dar a mers la vaccinare cu toată familia sa, începând cu cei mai în vârstă și până la copii. Toată familia domnului Meraru Ionuț este vaccinată.

Un astfel de politician care face împreună cu familia ce ne recomandă nouă să facem, chiar merită ascultat și luat în serios.

”Astăzi mi-am însoțit copilul pentru a face cea de-a doua doză de vaccin Pfizer. Prima doză a fost făcută în Germania, iar decizia de vaccinare i-a aparținut. Fiind vorba de un minor, a fost nevoie din partea părinților de un accept scris.
Cred că în acest moment, pentru a avea imunitate în fața acestui virus avem două opțiuni: prima este trecerea prin boală, iar cea de-a doua este vaccinarea. Din păcate, la trecerea prin boală, deși pentru mulți a fost relativ ușoară, am avut prieteni și rude care nu au supraviețuit. Din acest motiv, dar și din convingerea că medicina modernă a dus la prelungirea speranței de viață, am ales atât pentru mine cât și pentru membrii familiei varianta imunizării prin vaccinare.
Deși este un subiect controversat, în spațiul public au apărut prea puține opinii ale unor medici și îi invit pe această cale să-și exprime public argumentele pro și contra. Mulțumesc echipei din centrul de vaccinare!”
a scris domnul Meraru azi pe pagina sa de Facebook.

Eu, autorul articolului, nu sunt vaccinat, dar datorită faptului că am văzut un astfel de exemplu de om politic care chiar crede în eficiența vaccinării și apoi recomandă și altora vaccinarea, am început să mă gândesc serios la oportunitatea imunizării prin vaccinare. Vă recomand tuturor, nu să vă vaccinați mâine, ci să vă documentați, să analizați riscurile, să stați de vorbă cu oameni care sunt contra, cu medici, dar și cu oameni care cred cu adevărat în vaccinare, cum e cazul domnului Meraru Ionuț, și apoi să luați singuri cea mai bună decizie pentru dumneavoastră.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Prel spune

    Sigur… Crede și în utilitatea măștii, purtând-o sub nas.

  2. Radu spune

    Aștia-s inteligenții care vor vaccinare obligatorie? Pălmașii lui Barna și a sinistrei de la MS? 🙂

  3. Mihai spune

    Era de așteptat…Doar cei de la USR plus,care au votat împotriva familiei creștine prin absenta de la vot la referendum puteau face un astfel de spectacol mincinos și acum…Rusinica!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate