Un microbuz din Piatra-Neamț plin cu pasageri s-a răsturnat în Constanța

2

Actualizare articol:

Două persoane au fost internate în urma accidentului rutier petrecut, miercuri dimineaţă, la intrarea în municipiul Constanţa, unde un autoturism şi un microbuz de pasageri s-au ciocnit, celelalte persoane fiind externate. Accidentul a fost provocat de un şofer din judeţul Hunedoara, pe numele căruia poliţiştii au deschis dosar penal.

Potrivit unui comunicat al Spitalului Judeţean Constanţa, în urma accidentului rutier petrecut la intersecţia bulevardului Tomis cu bulevardul Aurel Vlaicu, la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul unităţii medicale au fost aduşi 12 pacienţi şi doi dintre aceştia au fost internaţi.

“În urma investigaţiilor de specialitate, doi pacienţi au fost spitalizaţi. Este vorba despre un bărbat care a fost internat în secţia Chirurgie Generală şi o femeie care a fost  internată în secţia Chirurgie Generală Terapie Intensivă. Ceilalţi 10 pacienţi au fost externaţi, cu recomandări medicale în ambulatoriu”, se arată în comunicatul Spitalului Judeţean Constanţa.

De asemenea, cei doi copii răniţi în accident – unul de patru ani, celălalt de 13 ani – au fost evaluaţi de către medici, dar nu au necesitat internare.

 

Un număr de 14 persoane, printre care și doi copii, au ajuns la spital miercuri dimineața, în urma unui accident produs la intrarea în municipiul Constanța, în care au fost implicate un autoturism și un microbuz.

Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) Dobrogea, miercuri dimineață, în jurul orei 04,20, autoritățile au fost solicitate, prin serviciul 112, să intervină în municipiul Constanța, în intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu (DN 2A), pentru un accident rutier între un autoturism și un microbuz ce făcea cursă regulată pe ruta Constanța-Piatra Neamț, în baza primelor informații raportându-se ca posibile opt victime, dintre care doua posibil încarcerate.

„La locul solicitării au fost trimise: trei echipaje B2 SAJ și un echipaj C2 SAJ, un echipaj SMURD B2, C1 SMURD și echipaj de descarcerare”, se arată în comunicat.

Din informațiile obținute ulterior s-a dovedit că în microbuz erau 12 persoane — șoferul și 11 pasageri, printre care și doi copii, iar în autoturism un șofer și un pasager.

La locul accidentului au fost găsite 11 victime conștiente, pentru care au mai fost mobilizate suplimentar trei echipaje SMURD B2 și doua B2 SAJ, acestea fiind preluate de ambulanțe și transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța.

Ulterior, la spital au mai sosit încă trei victime ale accidentului, pasageri din microbuz — doi adulți și un copil de patru ani, care nu au fost găsite la locul impactului de către echipajele alocate și s-au deplasat cu mijloace proprii către spital, conform ISU.

Reprezentanții ISU Dobrogea au mai precizat că dintre toate persoanele implicate în accident una singură era în stare mai gravă, și anume pasagera din dreapta șoferului autoturismului.

Sursa: agerpres.ro

Sursa foto: ISU DOBROGEA

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Lucia spune

    La. Felul. cum. conduc. DOMNI șoferi. de. microbuz. Piatra Neamț. este firesc. sa se intample asemenea evenimente.

  2. Mirel Muraru spune

    Nu sint victime

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate