Un jandarm nemțean, vindecat de Covid-19, a donat plasmă convalescentă
Vindecat de Covid-19, plutonier adjutant șef Cristinel Burghelea, șef Post Jandarmi Montan Bicaz-Izvorul Muntelui s-a prezentat în această dimineață la Centrul de Transfuzie Sanguină din Piatra-Neamț pentru a dona plasmă.

„Subofițerul a fost confirmat pozitiv Covid-19 la începutul lunii septembrie și a manifestat o formă ușoară a bolii. Suferința și realitatea pe care a văzut-o în jurul lui cât timp a fost internat în spital l-a determinat să doneze plasmă pentru a-i sprijini pe medici în vindecarea oamenilor infectați cu virusul SARS-CoV-2. Fiind printre cei care a învins boala știe că acum poate salva o altă viață.”, a transmis purtătorul de cuvânt al IJJ Neamț.
Prin această inițiativă îi îndeamnă pe toți cei care s-au vindecat de Covid-19 și au simțit pe propria piele ce înseamnă acest virus să îi urmeze exemplul și să doneze plasmă, fiind de un real ajutor celor care duc în aceste zile crunta bătălie de a rămâne în viață.



