Un cutitar din Piatra Neamt a bagat in spital doua victime

0

Politisti din cadrul Politiei municipiului Piatra Neamt efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infractiunilor de lovire sau alte violente si port, fără drept, de cutit, în cazul unei altercatii care s-a produs într-un bar din Piatra Neamt. Din primele cercetări efectuate, politistii au stabilit că, în noaptea de 30 aprilie/1 mai a.c., în jurul orelor 02.00, în timp ce B. Vasile, de 40 de ani, din Piatra Neamt, se afla într-un bar, din municipiul Piatra Neamt, pe fondul unui conflict spontan, cauzat de anumite discuții cu concubina sa, a aplicat mai multe lovituri, cu un cuțit, lui A. Costică, de 48 de ani, din Piatra Neamt – administratorul barului și unui client – M. Răzvan, de 31 de ani, din Piatra Neamt.

Cele două victime au fost transportate la spital, unde A. Costică a fost diagnosticat cu plagă tăiată lateralo – cervicală stânga, plagă superficială braț și gamba dreapta, iar M. Răzvan cu plagă tăiată, profundă, antebrațul stâng. În functie de concluziile medico – legale se va face cu exactitate încadrarea juridică a faptei.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate