Un bolnav psihic a spart cu capul geamul magazinului de obiecte religioase din fața spitalului

4

Una dintre persoanele cu grave probleme psihice ce se plimbă nestingherită de ani de zile pe străzile orașului a spart, din ce spun martorii, cu capul geamul magazinului ce vinde obiecte religioase în fața Spitalului de Urgențe din Piatra Neamț.

Este foarte curios cum acești oameni care din cauza bolii psihice pe care o au sunt foarte violenți nu sunt instituționalizați și umblă liberi pe străzi putând oricând să dea în cap cuiva.

Personajul care a spart geamul magazinului de obiecte religioase este același care apare într-o filmare în zona unei bănci din centrul orașului unde la fel se izbea cu capul în geamul instituției, dar fiind vorba de un sediu de bancă geamul a fost mai rezistent decât capul.

Din câte știm noi, acești bolnavi psihic dacă nu sunt instituționalizați înseamnă că la gradul lor de handicap au, cel puțin în acte un însoțitor care încasează bani pentru a avea grijă de bolnav. Ar fi interesant de văzut unde ajung acești bani alocați pentru bolnavii psihic care umblă liberi pe străzi.

În urma incidentului de la magazinul de obiecte religioase, persoana a fost imobilizată și dusă la psihiatrie, dar, de fiecare dată când a ajuns acolo, nu știm cum s-a întamplat că în câteva zile a fost din nou în oraș, liber la agresat oameni și geamuri.

D.E.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
4 Comentarii
  1. cosmin gafincu spune

    o alta „curiozitate” : aceste grupuri de oameni iresponsabili dpdv juridic , ‘apar” in zonele in care se distribuie drogurile , in zonele in care ulterior se petrec tot felul de lucruri in „folosul” primariei piatra – neamt .
    revedeti ce vacarm era in zona pietii centrale , inainte de a lua foc .
    revedeti „aparitia ” , la momentul oportun , acestor grupuri ,in zona locului de depozitare a arhivei Apaserv ( care a luat foc) – vinovati tot „boschetarii „, „aparitia” in zona kaufland si zona M. Eminescu – anul trecut .
    adusi cu autovehicolele , unii chiar din valeni , gata ambalati , de la primele ore ale diminetii .
    si-mi spuneti mie , dragi pseudo- politisti , pseudo-procurori , pseudo- magistrati , ca nu este nimic nefiresc in acest mod de operate ?
    vedeti comunicatele de presa ale politiei si primariei , pe aceasta tema.
    rezidenta permanenta in zona pietricica , a unora dintre ei , chiar unde a avut loc „spring party” .
    de zona orion am mai vorbit , de atacare persoanelor pe strada am mai vorbit .
    cati oameni au fost atacati pe strada de acesti boschetari , cati nu au depus plangere sau le-au fost musamalizate plangerile ?
    siguranta si incredere !
    intrebare : cine a participat la scandalul de la pietricica , cate sanctiuni ati aplicat sau dosare penale ati intocmit ?
    pe cine ati mai amenintat intre timp , dragi pseudo-politisti ?

  2. cosmin gafincu spune

    nu este singura . politia cunoste si coordoneaza situatia . persoanele au documente de identitate retinute de alte persoane , sunt plasate special in anumite zone ale orasului .
    am fost sanctionat eu , cu 1.000 lei , pentru faptul ca am sesizat comportamentul deviant al acestor persoane .
    detin filmari , pe care le-am inaintat parchetului si politie , cei drept , cu aceleasi intrebari :
    – cine ii coordoneaza ?
    – cine le retine documentele de identitate ?
    – cine incaseaza banii si de cat timp ?
    – cine le acorda asistenta juridica ? ( cand sunt drogati incep sa vorbeasca multe , si nu doar prostii ) .
    politia locala a negat existenta acestor persoane( ag. deacon si ag. strechie) , confirmat de ag. haldan din politia municipala .
    de remarcat atitudinea primarului chitic si a sefului politiei locale care i-a trimis pe cei doi agenti sa ma ameninte la domiciliu , in data de 24.08. 2016
    foarte deranjata a fost si judecatorul moroiu laura , din cadrul judecatoriei piatra – neamt .
    dosar nr. 9027/279/2016
    grav este ca vor ucide pe cineva , pana la urma . ar trebui sa raspunda cei din primarie , politie , parchet , judecatorie .
    in spatele acestor nefericiti ai sortii se ascund multe mizerii ale celor care ar trebui sa aiba grija de ei .
    va pun la dispozitie si imaginile , poate intelegem ce se intampla in acest oras .
    vorbesc de spre zona kaufland , un de primaria – politia – politia locala , sustin ca nu se petrec fapte antisociale !

  3. Alexandra Bejan spune

    Zilele trecute femeia asta a spart geamul la o agentie de pariuri din zona pietricica. O vedeam zilnic pentru ca in aceiasi zona lucrez si eu. Isi face veacul pe acolo…. Persoane de genul asta nu ar trebui lasate libere pe strada. Au probleme grave psihice si in combinatie cu alcoolul….devin foarte agresive.

  4. D.j. Max Dragos spune

    Încă!! Nu a dat cu capu’-n gură ,,cuiva” pentru a sta unde trebuie!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate