Ultima strigare pentru biletele de tratament balnear

0

Pentru ultima serie de tratament balnear a anului 2015 – cea de-a nouăsprezecea – Casa Judeţeană de Pensii Neamţ are alocate un număr de 30 bilete de tratament la următoarele unităţi de tratament balnear: Felix, Vatra Dornei, Bălţăteşti, Sovata, Covasna, Nicolina şi Căciulata.

Pentru această serie, ce va avea intrare în staţiuni perioada 01 – 03.decembrie.2015, Casa Judeţeană de Pensii Neamţ va distribui biletele repartizate prin aplicaţie informatică, celor care au solicitat plecarea în staţiune în ultima lună a anului 2015, cu condiţia ca staţiunile pentru care au solicitat tratament balnear să fie dintre cele alocate pentru repartizare.

Beneficiarii vor fi înştiinţaţi telefonic despre repartizarea biletului de tratament, lista cererilor aprobate putând fi vizualizată şi la sediile Casei Judeţene de Pensii Neamţ – din Piatra Neamţ şi Roman, cât şi pe pagina de internet a instituţiei www.pensiineamt.ro.

Reamintim că potrivit Ordinului Preşedintelui CNPP nr.62/09.02.2015:

– Durata sejurului unui bilet de tratament este de 16 zile.

– Preţul maxim pe bilet de tratament balnear este de 1.388 lei – pentru unităţi de cazare la categoria 2 stele, şi 1.452 lei – pentru unităţi de cazare la categoria 3 stele.

– Pentru a se putea înscrie în vederea obţinerii unui bilet de tratament, potenţialul beneficiar depune cererea de acordare însoţită în mod obligatoriu de copie după buletin/carte de identitate, urmând ca restul documentelor să fie ataşate la momentul eliberării biletului.

  • Cererea de acordarea se completează numai pe formularul aprobat (Anexa nr.3), putând fi transmisă prin poştă, fax, e-mail sau se poate depune personal la casa teritorială de pensii, cu cel puţin 30 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicită biletul.
  • La momentul eliberării biletului, solicitantul trebuie să prezinte şi un bilet de trimitere eliberat de medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate (în copie, dar cu prezentarea originalului). Reiterăm că biletul de trimitere este acel formular cu regim special, unic pentru servicii medicale de recuperare – reabilitare prestate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare.
  • Având în vedere că serviciul oferit – tratament balnear şi recuperare a capacităţii de muncă – este un serviciu medical, la momentul prezentării în staţiunea balneară beneficiarii trebuie să aibă asupra lor cardul de sănătate, activat la medicul de familie şi să cunoască codul PIN al acestuia.
  • Deoarece în repartizarea biletelor de tratament gratuite prioritate va avea categoria pensionarilor de invaliditate aceştia trebuie să prezinte programul de recuperare întocmit de medical expert al asigurărilor sociale cu recomandarea profilului staţiunilor indicate pentru afecţiunile constatate.
  • Biletele de tratament balnear se acordă individual, în cursul unui an calendaristic fiind eliberat un singur bilet de tratament balnear aceluiaşi beneficiar, indiferent dacă este cu plata unei contribuţii sau gratuit.

Pentru primele optsprezece serii ale anului 2015 au fost distribuite, până la această dată 4893 bilete de tratament balnear, fiind înregistrate la această dată 7988 cereri de acordare bilet de tratament balnear.

Compartimentul Comunicare, Relaţii Publice

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate