ULTIMA ORĂ/NEAMȚ: O persoană și-a pierdut viața în urma unui accident

0

În această seară, echipele de salvatori au intervenit la locul producerii unui accident rutier între două autoturisme. Evenimentul s-a produs pe DJ 156 A, pe raza localității Borlești. În urma impactului dintre cele două autoturisme, au rezultat două victime.

Potrivit primelor date furnizate de IPJ Neamț, din păcate una dintre victime este decedată.

În jurul orei 18:25, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în comuna Borlești.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Punctul de lucru Roznov (o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD), Detașamentul de pompieri (o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD TIM și EPA) și SAJ Piatra-Neamț.

În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau șapte persoane. Două persoane au rămas încarcerate.

Cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice, pompierii au acționat pentru scoaterea celor două victime, ambele pasagere în același autoturism. Una dintre victime a fost scoasă din autoturism în stare de inconștiență.

Imediat au fost începute manevrele de resuscitare de către echipajele SMURD și SAJ. Din păcate, femeia de 67 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acesteia.

Alte patru persoane, ce necesitau îngrijiri medicale de specialitate, au fost preluate și transportate la UPU Piatra Neamț de echipajele SMURD și SAJ.

Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma evenimentului rutier.

a transmis căpitan Irina Popa, ISU Neamț

La data de 12 aprilie, în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 156A , în localitatea Borlești.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr de 26 de ani, din Borlești, conducea un autoturism pe Drumul Județean 156A, în Borlești, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie, de 64 ani, ce s-ar fi aflat staționat în vederea efectuării manevrei de viraj la stânga.

Din nefericire, în urma evenimentului rutier, a rezultat decesul unei femei de 67 de ani și rănirea altor patru persoane.

În cauză, se continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier

a transmis IPJ Neamț

FOTO: cititor

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate