(ULTIMA ORĂ) Eveniment rutier cu victime, în Neamț – Coliziune între două autoturisme și o autoutilitară

0

La ora 11:08, prin apel la 112 pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident în comuna Dulcesti, în care au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară, în care se aflau 6 persoane.
„La locul evenimentului s-au deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Roman cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și două echipaje de la SAJ.
La sosirea forțelor de intervenție toate persoanele erau evacuate. Doi pasageri, o femeie de 65 ani și un bărbat de 68 ani au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajele SAJ, ulterior fiind transportați la CPU Roman.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma evenimentului rutier.
”, transmite ISU Neamț.

„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un autoturism condus de bărbat, de 56 de ani, din Horia, se deplasa în localitatea Dulcești, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism ce se deplasa în fața sa, care în urma impactului ar fi fost proiectat într-o autoutilitară, ce avea aceeași direcție de deplasare.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a doi pasageri cu vârste de 65, respectiv 68 de ani, din al doilea autoturism.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.”, transmite IPJ Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate