ULTIMA ORĂ: Cearta pe „PNDL 3” l-a lăsat pe ministrul Stelian Ion fără job la Ministerul Justiției

0

Premierul Florin Cîțu a ieșit în această seară într-o conferință de presă și a anunțat că îl demite pe ministrul USR PLUS al Justiției, Stelian Ion. Demiterea vine pe fondul neavizării din partea Ministerului Justiției a proiectului „Anghel Saligny”, cunoscut și ca PNDL 3.

„Am luat o decizie. Necesară. Acum câteva minute am trimis preşedintelui cererea de revocare din funcţie a domnului Stelian Ion. Nu accept pe nimeni în Guvern miniștrii care să se opună modernizării României. Nu a reușit să se impună în Coaliție, nu a reușit să-și ducă la sfârșit proiectele, un exemplu e desființarea secției speciale. A bloca activitatea Guvernului doar pentru că nu vrei să dezvolți comunitățile înseamnă încălcarea mandatului. Nu voi permite ca poporul român să fie șantajat. Nu accept pe nimeni în Guvern care să șantajeze”, a spus premierul.

Pe surse, ministru interimar la Justiție va fi Lucian Bode, de la MAI.

Florin Cîțu a arătat în această seară că nu poate conduce nimic. Cu atât mai puțin un Guvern. Abuzul de putere, deciziile luate noaptea ca hoții nu sunt marca înregistrată a lui Liviu Dragnea. Iar Florin Cîțu a arătat că e mai rău decât Dragnea. Și asta pentru că înșală cu cinism și rea voință așteptările unui electorat care a cerut altceva.Florin Cîțu trebuie să plece.”, este prima reacție a lui Dan Barna de la USR PLUS.

Iulian Bulai, președintele USR PLUS Neamț, a spus că va vota o moțiune de cenzură împotriva premierului: „Florin Cîţu trebuie să plece. Este impardonabil gestul de remaniere a lui Stelian Ion. Lupta anticorupție este sabotată din guvern. PNDL nu trebuie avizat. Voi vota o moțiune de cenzură împotriva lui Florin Cîțu!”

Declarația ministrului revocat al Justiției, Stelian Ion:

Premierul Florin Cîțu arată în seara aceasta încă o dată că nu are respect pentru lege, pentru Constituție. Având în vedere antecedentele sale, poate că nu este de mirare. În felul acesta Florin Cîțu și-a semnat de fapt propria plecare din guvern pentru că este doar o chestiune de timp până când Florin Cîțu va pleca acasă.

Șantaj și iresponsabilitate înseamnă să îi ceri imperativ ministrului justiției să îți dea un aviz la minut pe un proiect cu miză uriașă pentru care termenul legal de avizare este de 4 zile lucrătoare de la primirea originalului. Precizez încă o data că nici până la această oră originalul proiectului PNDL 3 nu a fost trimis la Ministerul Justiției pentru obținerea avizului.

Povestea are și un substrat nevăzut, legat de procedura de numire a procurorilor de rang înalt aflată în derulare. Aceasta este miza nevăzută.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate