(IMAGINI/ULTIMA ORĂ) Accident rutier în Municipiul Roman – Intervin Pompierii

0

La ora 11:14, pompierii au fost înștiințați despre un accident rutier produs pe strada Ștefan cel Mare în municipiul Roman.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii romașcani cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
În accidentul rutier a fost implicat un autoturism care a intrat într-un stâlp de iliminat stradal. În autoturism se aflau două persoane, conducătorul auto (o femeie de 31 de ani) și un pasager (un copil de 4 ani). Femeia  a necesitat îngrijiri medicale, fiind preluată de echipajul SMURD și transportată la CPU Roman.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
”, transmite ISU Neamț

La data de 29 iunie, în jurul orei 11.15, polițiștii Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Ștefan cel Mare, în Roman.

Din primele cercetări a reieșit că, un autoturism condus de o femeie, de 31 de ani, din Ucraina, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, acroșând un stâlp de iluminat stradal.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea femeii de 31 de ani.

Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

A transmis sinsp. Ciofu Ramona

IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate