UE oferă 50.000 euro tinerilor români pentru a se întoarce în țară

7

Uniunea Europeană oferă și în 2016 finanțare nerambursabilă tinerilor români aflați în străinătate dacă se întorc în țară, cu condiția să dorească să-şi facă o fermă de animale, o seră de legume sau să cultive cereale. Programul de finanțare este de 400 de milioane de euro, câte 50.000 de euro pentru fiecare doritor de finanțare. Solicitantul trebuie să aibă vârsta de până la 40 de ani, dacă se poate, studii medii în domeniul agricol, domiciliul în localitatea în care are ferma (sau pământul) şi să vândă în primii ani produse proprii în valoare de 20% din suma luată inţial.

Cei care vor fi eligibili pentru finanţare, vor primi banii în doua tranşe, 75% la începutul proiectului, iar restul de 25%, după trei ani, dacă au respectat planul de afaceri acceptat.

În 2015 au solicitat finanțare nerambursabilă aproape 2.900 de tineri fermieri, însă mai puţin de jumatate dintre ei au îndeplinit criteriile de selecție. În 2016, au fost depuse 2.000 de dosare, din care jumătate au trecut de selecție, primii 29 de tineri au accesat deja fonduri europene, în valoare de aproape 4 milioane de euro.

Sursa: www.info-diaspora.com

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
7 Comentarii
  1. mickey999 spune

    Hmmm…mi-ar prinde bine 50 de mii ….As plati Jaguar-ul rapid si mi-ar ramine si de o tura la Red Rock .

    Dar ce dracu’ sa faci la Red Rock acum??? Cu cine sa mai schimbi o vorba acolo ? Cu cine sa mai vorbesti despre latura umana pe acolo??

    Da’ daca nu-s din UE si in loc de ferma as vrea sa deschid o …sonda??
    Tot 50 de K imi dau, sau mai mult???

    🙂 🙂 🙂

  2. Bogdan Petre spune

    buna as fi si eu interesat de finantare .As putea afla o adresa de unde as putea avea informati? despre dosarul care trebuie facut si pana in ce data trebuie depus? Va multumesc.

    1. jan valjan spune

      gasesti repede informatii daca ai de dat o spaga cam 10 la suta din finantare se ocupa multi din piatra neamt

  3. Nicolae Birsan spune

    Le vor da cu o mana si le vor lua inapoi cu SACUL …..Cine mai are INCREDERE in UNIUNEA ESCROCILOR dupa ce au DISTRUS ROMANIA ??? Cine ma poate contrazice ca NU este adevarat ???

    1. Radu spune

      Bine zici

  4. Daniele Costel Marinache spune

    acesta e de 1aprilie

  5. Cezar Ioan Apostol spune

    Cat e spaga ?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate