Turul ciclist al MAE

0

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici organizează în premieră, în acest an, sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe, “Turul ciclist al Ministerului Afacerilor Externe”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 5 mai 2012, între orele 11:00 şi 15:00, pe traseul din jurul Palatului Parlamentului.

 


“Turul ciclist al Ministerului Afacerilor Externe” îşi propune să se înscrie în seria manifestărilor dedicate împlinirii a 150 de ani a MAE, care se vor derula pe tot parcursul anului. Evenimentul are drept scop conştientizarea necesităţii adoptării unui stil de viaţă activ şi sănătos, prin practicarea permanentă a sportului, mersul pe bicicletă fiind şi o modalitate de a contribui la protejarea mediului înconjurător.

La eveniment sunt invitaţi să participe, în calitate de concurent sau spectator, membri ai Corpului diplomatic şi consular acreditat în România, angajaţi ai misiunilor diplomatice şi organizaţiilor internaţionale acreditate în România, angajaţi ai MAE, parteneri, sponsori şi invitaţi.

Manifestarea va beneficia de susţinerea Federaţiei Române de Ciclism, care va asigura arbitrajul şi Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret. Partener media, revista Sport Revolution.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 5 mai 2012, între orele 11:00 şi 15:00, pe traseul din jurul Palatului Parlamentului.

  • Participanţii la „Turul ciclist al Ministerului Afacerilor Externe” vor fi prezenţi sâmbătă, 5 mai 2012, ora 9:00 la punctul de întâlnire din Parcul Izvor.
  • Între orele 9:00 şi 10:30, pe baza ecusonului primit în prealabil de la Ministerul Afacerilor Externe, participanţii vor primi bicicletă, cască şi număr de participare, care vor fi returnate după terminarea cursei.

Bicicletele sunt de tipul city street, acelaşi tip pentru toţi  participanţii şi sunt expuse, pentru vizualizare, în parcarea MAE.

  • !!! Startul se va da la ora 11:00, în dreptul intrării C1 de la Palatul Parlamentului (harta în anexă), în două etape:

a)    pentru femei – concurentele vor realiza un singur tur al Palatului Parlamentului. Traseul are o lungime de 3100 de metri;

b)    pentru bărbaţi  – concurenţii vor realiza două ture ale Palatului  Parlamentului.

  • Finalul cursei va fi la punctul de plecare
  • Premierea va avea loc la 15 minute de la finalizarea cursei bărbaţilor. (harta în anexă).
  • Câştigătorii competiţiei vor fi recompensaţi cu premii, dintre care amintim:

Locul I 

 Bicicletă “US Army” city street;

 

Locul II

Un week-end în Bucovina pentru două persoane all inclusive;

Locul III

Echipamente sportive complete, oferite de firma „ASICS- Japonia”.

  • Festivitatea de premiere va fi urmată de un picnic pe peluza din parcul Izvor.
  • Pentru participanţii şi invitaţii la eveniment care vor veni cu copii vor fi puse la dispoziţie: un loc de joacă cu carusele, maşinuţe şi surprize pentru cei mici.
  • „Turul ciclist al Ministerului Afacerilor Externe” va fi inclus de Federaţia Română de Ciclism în calendarul competiţional al federaţiei.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate