Trupa „Arlechin”, a Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu”, la cea de-a treia ediţie a Festivalului de teatru „Mereu tânăr”

0

În perioada 29 octombrie – 01 noiembrie, la Craiova a avut loc cea de-a treia ediţie a Festivalului de teatru „Mereu tânăr”, organizat de Biblioteca „Aman”, manifestarea înscriindu-se în proiectul „Craiova capitală culturală europeană”. Între trupele de teatru participante s-a numărat şi trupa de teatru-lectură „Arlechin”, a Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu”, care a prezentat, vineri 30 octombrie, începând cu ora 17.30, spectacolul „Ultimul dans al libelulei” de Mihai Ungureanu, tânăr dramaturg nominalizat în acest an la premiile USR.
Spectacolul s-a bucurat de un real succes, jocul actorilor fiind întrerupt adesea de aplauze. La sfârşitul reprezentaţiei dramaturgul a urcat pe scenă exprimându-şi bucuria că personajele sale – Babi, Matei, Sanda, Păsărel, Isabel şi Dorina Fitil – au prins viaţă, sub regia lui Dan Iacob. Membrii Atelierului de teatru-lectură din Piatra Neamţ care au întruchipat cele şase personaje sunt: Dorina Macovei, Elena Solomon, Elena Ivan, Roxana Ivănescu, Virgil Cojocaru şi Dan Iacob, ultimii trei fiind bibliotecari. Ambianţa sonoră a spectacolului a fost asigurată de elevul Teodor Toma, de la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”.
Participarea la un astfel de festival oferă posibilitatea membrilor trupei de teatru-lectură a bibliotecii nemţene să se întâlnească cu alţi pasionaţi de teatru de la Brăila, Bucureşti şi Craiova.
Adrian Alui Gheorghe, directorul bibliotecii: „E o activitate specială, cu mare priză la publicul de orice vărstă. Încurajăm orice forme de manifestare a artei, pentru toate categoriile de participanţi la manifestările din bibliotecă. Încercăm, în perspectivă, să organizăm şi alte forme de teatru lectură, să provocăm alte biblioteci din România la manifestări dramatice, gen festival, la Piatra Neamţ”.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate