Trei adolescenți prinși de polițiști imediat după ce au dat „lovitura”

0

La data de 9 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au reţinut pentru 24 de ore trei tineri sub aspectul comiterii a trei tentative de furt calificat. Astăzi, polițiștii romașcani îi vor prezenta pe cei trei Parchetului Roman cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

În fapt, în noaptea de 9 mai a.c., în jurul orei 01:30, Poliţia Roman a fost sesizată de către un bărbat de 38 de ani din Roman despre faptul că persoane necunoscute au pătruns în curtea imobilului său în vederea sustragerii de bunuri. Ulterior, în aceeași noapte, polițiștii au fost sesizați de către un paznic despre faptul că în jurul orei 02.25 dispeceratul firmei de pază a înregistrat o intrare prin efracţie la un imobil din Roman.

La scurt timp după sesizare, în jurul orei 02.25, o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Roman a depistat pe strada Bogdan Dragoş, din Roman, trei tineri care au ridicat suspiciuni polițiștilor având în vedere ora târzie și sesizările anterioare.

Asupra acestora polițiștii au găsit un ciocan, mănuşi din material textil dar și o bâtă de baseball, obiecte ce ar fi fost folosite la comiterea de infracțiuni contra patrimoniului, respectiv tentativă de furt calificat. Cei trei cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani au fost conduși la sediul poliției pentru a fi audiați.

În urma extinderii cercetărilor polițiștii au constatat că la data de 8 mai a.c., aceștia ar mai fi pătruns într-un alt imobil din Roman, în vederea sustragerii de bunuri.

UPDATE:

La data de 10 mai a.c., față de cei trei tineri, Judecătoria Roman a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Aceștia au fost reintroduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate