Transportul elevilor, în atenția polițiștilor nemțeni

0

Odată cu începutul noului an de învățământ, polițiștii rutieri au demarat și activitățile pentru asigurarea siguranței elevilor transportați la și de la școală. Astfel că, în săptămâna trecută polițiștii au intensificat activitățile de verificare a mijloacelor de transport elevi și de instruire a conducătorilor auto, conștientizându-i de riscurile la care se expun atât pe ei cât și pe cei mici, în cazul nerespectării prevederilor legale.

După această primă etapă de informare și prevenire a abaterilor la regimul circulației pe drumurile publice, în data de 12.09.2017, Serviciul Rutier a organizat o acțiune de combatere a neregulilor săvârșite de conducătorii acestor
mijloace de transport public.

În urma activităților desfășurate în trafic, au fost controlat 80 de microbuze de transport elevi, fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale conducătorilor auto depistați în afara legii. Sancțiunile aplicate au vizat conducerea autovehiculului sub influența alcoolului, nefolosirea centurii de siguranță și transportul mai multor persoane decât numărul locurilor prevăzute în certificatul de înmatriculare.

Exemplificăm cazul unui conducător auto depistat în timp ce conducea un microbuz de transport elevi, fiind sub influența alcoolului:

Bărbatul de 55 ani, din Borca a fost depistat în trafic de polițiști, fiind oprit pe DN 17B, în localitatea Borca. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de până în pragul de 0,40mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind sancționat contravențional cu amendă de 1305 lei și reținerea permisului de conducere. Elevii, prezenți în mijlocul de transport condus de această persoană, au fost preluați, în siguranță, și transportați de către un alt microbuz la unitatea școlară.

Reamintim că una dintre prioritățile Poliţiei Române este siguranța elevilor, iar pe parcursul a două săptămâni de la începutul anului școlar se desfășoară Campania “Școala în siguranță”, activitățile educativ-preventive și de verificare
a vehiculelor destinate transportului de elevi fiind intensificate.

Mesajul transmis de polițiștii prezenți în școli:

La școală un comportament civilizat și corect le poate aduce elevilor apreciere din partea profesorilor, dar și prieteni adevărați printre colegi pentru că acum copiii știu că:

–  Atunci când se joacă cu alţi elevi evită să-i împingă sau să-i lovească, fie și din greșeală;
–  Dacă se întâmplă să asiste la o ceartă sau o altercaţie este bine să alerteze imediat profesorii sau personalul de pază;
–  Trebuie să aibă un comportament civilizat, fără să se lase influenţați de cei din jur sau să fie agresivi în comportament sau limbaj;
–  E importat să ceară ajutorul părinţilor şi profesorilor dacă ceilalţi copii îi izolează, umilesc sau jignesc.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate