Traian Vuia – inventator și pionier al aviației mondiale

Traian Vuia ( n. 17 august 1872 – d. 3 septembrie 1950) s-a născut într-o familie de ţărani din satul Surducul Mic, în Banat (astăzi localitatea îi poartă numele). Scrisul şi cititul le-a învăţat la şcoala din Bujor, apoi a urmat restul claselor elementare la şcoala din Făget.

Studiile secundare le-a efectuat la Liceul de stat din Lugoj, unde, Coriolan Brediceanu, avocat și politician,  avea sa-i ofere mult sprijin în proiectul ce avea să schimbe istoria omenirii.

În 1892 susţine examenul de Bacalaureat, după care pleacă la Budapesta pentru a-şi continua studiile. Aici a studiat la Şcoala Politehnică (1892) şi la Facultatea de Drept. Va obține doctoratul în ştiinţe juridice în 1901, cu lucrarea „Militarism şi industrialism, regimul de statu şi de contractu”. Din cauza dificultăţilor financiare nu va absolvi Şcoala Politehnică.

În anul 1902 pleacă la Paris, dorind să construiască în capitala Franţei un „aeroplan-automobil”, iar la 16 februarie 1903 înaintează Academiei de Ştiinţe din Paris un memoriu despre „aeroplanul-automobil” pe care îl proiectase, dar proiectul său a fost respins de forul ştiinţific francez care a considerat că aparatele de zbor mai grele decât aerul nu puteau să zboare.

Visul începe să se materializeze, un an mai târziu. În 1904, Vuia începe să construiască un motor pentru care obține și brevet în Marea Britanie, iar aparatul va fi gata în decembrie 1905. Se va numi Vuia 1. Era poreclit „Liliacul” datorita formei sale si avea 250 de kg, o suprafața de susținere de 14 metri pătrați și un motor de 20 CP.

„Liliacul” a zburat pe data de 18 martie 1906. A accelerat 50 de metri, s-a ridicat un metru, a zburat 12 metri după care elicele s-au oprit, iar aparatul a căzut.

În anul 1907, Traian Vuia va construi cel de-al doilea aparat al său – Vuia nr. 2, pentru care a primit brevet in Belgia. În anul 1907, Vuia nr. 2 a zburat 70 de metri, a decolat normal și a aterizat normal.

Între 1918 si 1925, Traian Vuia avea să conceapă și să realizeze 2 elicoptere pe care intenționa să le treacă în productie de serie în Romania, un proiect rămas doar un vis.

A lucrat la Ministerul francez al Apărării, unde preocupat de problema realizării unui motor performant, a reușit, în 1925, împreună cu prietenul său Victor Tatin , să-și înscrie numele pe o invenție cu o îndelungă utilizare în construcția centralelor termice: generatorul de aburi cu combustie internă și ardere catalitică.

În primăvara anului 1918 a fost unul dintre iniţiatorii Comitetului Naţional Român din Transilvania, militând pentru unirea Ardealului cu România. La 27 mai 1946 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Se stinge din viaţă la 3 septembrie 1950, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

surse : Enciclopedia României, Wikipedia