Trafic cu tigări soldat cu confiscarea a 1880 de pachete
În ziua de 9 august, în jurul orei 13.00, un echipaj de poliţie din cadrul Biroului Rutier Roman, care efectua serviciul de supraveghere si control al traficului rutier pe DN 2, a oprit, în localitatea Traian, comuna Săbăoani, un autoturism la volanul căruia se afla V. Orlando, de 36 de ani, din municipiul Bucuresti. La controlul efectuat în autoturism a fost găsită cantitatea de 1880 de pachete de ţigări, respectiv 37.600 ţigarete, de provenienţă Ucraina, care aparţineau atât soferului cât si celorlalţi ocupanţi ai masinii: C. Raluca, de 23 de ani, I. Gabriel, de 23 de ani si I. Alexandru, de 51 de ani, toţi din municipiul Bucuresti. Din cercetările efectuate s-a stabilit că cele patru persoane depistate intenţionau să comercializeze ţigările în municipiul Bucuresti. Cantitatea de 1880 de pachete de ţigări, în valoare de circa 7.080 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar suspecţii sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală si deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării.



