Trafic cu arme in Roman

0

Trei persoane au fost reţinute pentru comiterea infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în urma unei acţiuni organizate în municipiile Roman şi Iaşi, de către poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamţ.


La data de 11 octombrie a.c., poliţişti de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ, Brigăzile de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău şi Iaşi, şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamţ, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Neamţ şi Iaşi, au desfăşurat o acţiune complexă în municipiile Roman şi Iaşi pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în activităţi de contrabandă calificată cu armament şi muniţie.

În timpul acţiunii, poliţiştii i-au prins în flagrant pe U. Daniel, de 26 de ani, din comuna Oţeleni, judeţul Iaşi şi L. Ovidiu, de 22 de ani, din municipiul Iaşi, care deţineau asupra lor o armă de foc, pe care intenţionau să o comercializeze contra sumei de 500 de euro.

Arma, de tip puşcă de vânătoare, a fost introdusă în ţară, fără drept, împreună cu alte arme şi muniţie, de către U. Daniel şi alte persoane şi depozitată ulterior la locuinţa lui C. Florin, de 40 de ani, din municipiul Iaşi, suspectat că a mai deţinut anterior şi alte două pistoale cu glonţ.

De asemenea, în iunie 2011, U. Daniel este suspectat că mai a comercializat în municipiul Roman o altă armă de vânătoare contra sumei de 500 de euro.

În urma probatoriului administrat în cauză,  procurorii D.I.I.C.O.T au dispus reţinerea pentru 24 de ore, faţă de U. Daniel, L. Ovidiu şi C. Florin, sub aspectul comiterii infracţiunilor de iniţiere a unei asocieri în vederea săvârşirii de infracţiuni de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, iar faţă de U. Iosif, de 52 de ani, a fost dispusă măsura interdicţiei de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate